Jurnal de nuntă pe timp de pandemie – partea întâi

V-am promis că voi aborda acest subiect în articolele viitoare, așa că iată-mă aici, cu forțe proaspete, cu mai multă inspirație și un dor imens de a scrie, pe care de-abia aștept să îl mai domolesc. Suntem într-o perioadă, de fapt, putem să spunem direct an, care ne-a dat peste cap din mai multe puncte de vedere: emoțional, economic, social și lista asta este lungă. Toate astea se întâmpla la nivel mondial, să fie clar că nu vorbim despre un eveniment unic, național, ci de o problemă globală. Una dintre victimele acestei pandemii au fost evenimentele fericite din viețile noastre. Și da, pot scrie din proprie experiență pentru că și noi ne numărăm printre cuplurile ale căror planuri și visuri au fost puse în așteptare.

Știu că nunțile ajunseseră o „povară” atât pentru invitați, cât și pentru miri. Anul trecut și noi am mers la vreo 10 nunți, iar la un moment dat ne resimțeam puțin fizic și financiar. Plus alimentar, pentru că e și păcat să nu te bucuri de felurile alea de mâncare care intră atât de bine după o sârbă. Râdem, glumim, dar anul ăsta am spus de multe ori că ne e dor de o nuntă, o cununie, un botez, o sărmăluță cu mămăliguță la 3 dimineața, un unchi care dansează pasional, singur în mijlocul ringului, cu nasturii desfăcuți la cămașa transpirată, eliminând surplusul de whisky. Oricât ne-am da noi de rotunzi și culți, cu excepția celor care nu iubesc socializarea, evenimentele noastre clasice reprezentau un mod de socializare extraordinar. Cel puțin nunțile colegilor de liceu și de facultate au fost mereu așteptate cu nerăbdare din cel puțin două motive: faptul că oamenii de acolo erau martori ai transformării tale, iar tu erai un martor al poveștii lor, dar mai ales revederea.

Atenție, vorbesc aici despre mersul de plăcere la evenimentele astea, în cazul meu vorbesc despre colegii mei de liceu militar și academie militară, cei de care am fost legată pentru o bună perioadă de timp ca de o familie. Nu sunt de acord cu mersul la nunți de dragul de a adăuga pe lista ta eventuali nuntași. Nu, nu mai trăim vremurile părinților noștri, chiar dacă nunțile încă sunt, să îi spunem drept, și un fel de CAR. Dar unul frumos, zic eu, mai ales dacă mergi la oamenii dragi sufletului tău. E un ajutor financiar, pe care tu îl oferi, ori primești, iar dacă bunul simț ar fi la el acasă, ajutorul ăsta ar trebui să fie reciproc. Dar suuuper subliniez DE PLĂCERE!!! Noi până acum am mers la evenimente de dragul de a fi alături de cei dragi. În unele momente nu am reușit să ajungem, fie evenimentele fiind suprapuse, (alegând aici în funcție de loc, timp, să participăm măcar pentru câteva ore, ori să mergem fiecare din noi în altă direcție), fie activitățile de altă natură, în principal legate de serviciu, ne-au împiedicat, dar chiar și atunci am vrut să fim alături cu o felicitare, un gând bun și un mic dar.

Ce am înțeles acum de când cu pandemia? Că trebuie să profităm mai mult de momentele de socializare pe care le avem, pentru că uite, chiar și această simplă relaxare poate să dispară pentru o bună perioadă din viața noastră, din diverse motive, mai mult sau mai puțin obiective. Am înțeles că trebuie să ne bucurăm mai mult de momentele noastre fericite și de cei dragi. Când vor reveni evenimentele, vă rog să vă bucurați mai mult de cei dragi, păstrând însă fericirea proprie pe primul loc. Nu mai încercați să mulțumiți invitații, pentru că dacă sunt acolo, ar trebui să se bucure să vă vadă, să vă fie alături și să lase obiecțiile, cerințele speciale, ori comentariile răutăcioade deoparte. Iar voi, cei care veți participa în calitate de invitați la evenimente, mergeți doar la cele la care vă doriți, punându-i în acele momente în primul plan pe cei care au o zi specială și bucurați-vă de ei. De ce scriu asta?? Pentru că știm toți cum, mai ales rudele de obicei, pot face o miresică, ori o mămică să plângă, pot umbri fericirea unui eveniment cu mofturi, replicile care nu își au locul, ori o atitudine prin care îți arată faptul că nu se bucură să fie acolo. Nu vreți să faceți asta?? Foarte bine, stați acasă!!! Dar dacă la un moment dat în trecut, oamenii aceia au fost alături de voi într-un moment drag și s-au bucurat pentru voi, ar trebui să vă pară rău pentru lipsa voastră de bun simț și pentru egoism.

Anul trecut când încercam să planificăm evenimentul, am pus pe o listă oamenii pe care i-am dori alături, ca să știm capacitatea de care ar trebui să ținem cont la alegerea locației. Apoi am pus pe hârtie câteva evenimente de care să ținem cont. De exemplu să avem evenimentul toamna, după terminarea principalelor activități agricole de toamnă, astfel încât oamenii, din care o mare parte lucrează și în agricultură, să se poată bucura fără grija unui porumb care trebuie cules. Ne-am gândit și la posibilitatea de a ne lua concediu noi, nașii, familiile. Am rămas doar la câteva date disponibile. Discuțiile cu formația pe care ne-o doream și fotografii pe care îi descoperisem au mai tăiat câteva date de pe listă. Am vrut să fim atenți și să nu suprapunem nunta cu a unor oameni care aveau un eveniment la care ne doream să participăm. Cu astfel de cerințe care au fost la prima mână, fără să le căutăm prea tare și după discuții cu 18 locații de evenimente, ne cam pierdusem speranțele. Am trecut întâmplator pe lângă un local de evenimente de care auziserăm numai cuvinte de laudă și, deși ne temeam puțin de preț, am zis că o singură dată o să ne bucurăm de ziua aia magică în doi, așa că merită să încercăm. Și uite cum data căsătoriei noastre ne-a ales, mai mult decât am ales-o noi pe ea – 10 octombrie 2020. Scriindu-o în cifre -10.10.2020- am ajuns să o iubim la nebunie. O pregăteam cu emoție, visam la ea. În martie am început să ne temem puțin, dar nici gând că nu o vom avea. În iunie deja aveam prieteni dragi care au fost nevoiți să amâne evenimentul, sufeream alături de ei și ne temeam pentru noi. În august, văzând mai ales atitudinea oamenilor cu privire la pandemie am înțeles că decizia de a o amâna trebuia luată. SInceră să fiu, m-a durut. M-a durut nu doar amânarea unei date, ci a unui vis, teama de a pierde oamenii dragi din cauza acestei pandemii. Așa am luat decizia de a face primul pas în viața de famile, păstrând data noastră specială, și am organizat cununia civilă.

Un eveniment restrând, în aer liber, pe care l-am iubit și îndrăgit amândoi, până la lacrimi. Să ne avem alături părinții și frații, prietenii, dar mai ales bunicii, a fost o fericire greu de exprimat în cuvinte și pentru asta trebuie să îi fiu recunoscătoare și lui Dumnezeu. La câteva zile de la evenimentul nostru, astfel de petreceri au fost interzise. Nu vreau să îmi imaginez cum e să afli cu câteva zile înainte că mica petrecere pe care ai pregătit-o și la care ai visat nu mai poate avea loc. În același timp, încerc să conștientizez și situația gravă, cu un colaps al sistemului medical care deja deschide ușa de la intrare.

Sunt convinsă că, printre cei mai afectați de restricțiile care au venit la pachet cu acest virus nenorocit se numără cei din industria evenimentelor. Localurile special destinate lor, oamenii care se ocupă de aranjamente, formații, fotografi, toți au familii și toți au suferit și suferă în continuare enorm, mai ales din punct de vedere financiar.

Am dorit să scriu acest articol să arăt că și noi am fost în această situație, că înțeleg tristețea celor cu evenimente amânate, dar mai ales, că vă susțin, că vă sprijin și sper din suflet ca atunci când vom putea să ne bucurăm din nou de zile speciale, cu voie bună, muzică, voioșie, să avem cât mai mulți oameni dragi alături care să nu fi suferit pierderi în pandemie. Un alt motiv pentru care am vrut să scriu acest <Jurnal de nuntă> este acela de a-mi arăta suportul pentru cei din industria evenimentelor, următoarele trei articole fiind dedicate în totalitate oamenilor care ne-au fost alături în realizarea cununiei civile și care merită să fie încurajați, lăudați și recomandați.

Fiți cu ochii pe Blog de zâmbit, pentru că urmează niște povești faine, despre oameni frumoși….

Zâmbete!

6 gânduri despre „Jurnal de nuntă pe timp de pandemie – partea întâi

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am ajuns pe blogul tău printr-un link postat pe unul dintre blogurile lui Emil (un articol despre Constratiempo). Și am răsfoit puțin pe aici și mi-am amintit de ce îmi place să îți savurez și postările de pe facebook. Scrii cu suflet și se simte. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un asemenea eveniment. Dar, înainte de toate, vă doresc să fiți sănătoși, apoi vă ocupați de toate. Și, așa cum îți zicea și Emil, e păcat că nu scrii mai des pe aici. Postările pe blog au, parcă, o altă savoare. Te îmbrățișez!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Heei, îți mulțumesc mult și îți mulțumim mult! Da, chiar îmu propusesem ca anul ăsta să îmi pun blogul pe picioare, pentru că în ultimii doi ani, după o schimbare de drum în carieră, nu îi mai acordasem deloc atenție. Dar se pare că alte planuri mai mult, ori mai puțin fericite erau stabilite pt mine de ceva timp pt începutul ăsta de an. Sper să se liniștească lumea mea, pt că s-au adunat multe lucruri, trăiri, emoții, care așteaptă să fie transcrise. Te urmăresc, de undeva din umbră, dar ești grozavă în tot ce faci…chiar ești o inspirație! ❤️

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Lansează un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: