Salut, prieteni vechi şi noi

      sunset-1081739_960_720        Nu ne-am mai văzut de ceva timp. Eu nu v-am mai scris, voi nu m-aţi mai citit. De fapt, aş vrea chiar să vă mulţumesc că deşti timpul meu s-a pierdut între secunde, voi aţi continuat să răsfoiţi articole vechi, să îmi trimiteţi mesaje în care să îmi spuneţi cât de mult aşteptaţi să ne mai vedem printre rânduri. Au trecut trei luni de la ultimul articol, dar aş putea să jur că l-am scris săptămâna trecută. Atât de repede mi-au alergat zilele pline de activităţi, încât mă gândeam să mă înscriu la Jocurile Olimpice de vară. Am încercat să rămân lângă voi, iar pe drumul spre serviciu, ori pe drum şi atât, pentru că am tot fost pe drumuri, vă mai scriam din experienţele mele, amuzante, neamuzante, vă mai arătam poze din locurile pe unde ajungeam, vă mai recomandam lucruri şi destinaţii pe care le-am apreciat mult şi am vrut să le împărtăşesc şi celor dragi. Am primit şi reproşuri, că am schimbat pagina şi blogul din ce era cândva, în ceva personal. Sunt om, un singur om, un simplu om în spatele acestui blog. Un om care în ultimele trei luni a trecut prin bune şi rele, a încercat să facă faţă lucrurilor care se tot adunau, dar în acelaşi timp a vrut să rămână alături de cei cărora le scrie cu drag.

          Unde am lipsit? În general m-am pierdut între serviciu, sarcinile suplimentare de la el, masterul care înseamnă o navetă săptămînală de 500 de km dus întors, o sesiune de examene şi o spondiloză cervicală care mi-a ocupat mai bine de o lună şi mi-a reantrenat puţin anxietatea plus ipohondria. Printre toate astea, am încercat să mai am grijă de oamenii care există fizic în viaţa mea, de omul minunat de lângă mine care are o răbdare de introdus în Cartea Recordurilor, de familiile noastre, de prieteni. Până weekend-ul trecut, număram orele petrecute pe plajă vara asta pe degetele de la o mână…şi locuiesc la mare. Ah, si chiar era sa uit de asta. Daca nu erau servicii de weekend la locul de munca, ori navetă la cursuri, au fost nunţi. Am încercat să ajungem la oamenii dragi, să îi vedem cum pornesc împreună pe un nou drum. Indiferent că au fost mii de km parcurşi, am ales să ne bucurăm de ei şi cu ei, am revăzut prieteni vechi, oamenii sufletului nostru. Am fost puţin obosiţi, chiar mai suntem, dar încercăm să ne umplem bateriile cu câte un somn după-amiaza, cu o ieşire alături de prieteni, cu o dimineaţă pe plajă. Pe aici am fost plecată, dar să ştiţi că am rămas mereu pe blog, încercând cu puţina energie pe care o mai aveam să vă fac să zâmbiţi.

      Promit să vă scriu mai des, am vreo cinci articole ciornă. Asta cel puţin până în toamnă când încep cursurile iar :-))

      Mă bucur şi vă mulţumesc că aţi rămas aici! Zile cu zâmbete!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: