Maşina cu personalitate cere cadouri de calitate

        A fost odată, ca niciodată, v-aş minţi dacă v-aş spune că a fost cândva, demult, pentru că totul se întâmpla într-o joi, chiar cea care doar ce a trecut. Mai aveam câteva pagini dintr-o carte care chiar mă captivase pe drumul de la Cluj spre Constanţa. Era puţin înnorat, copacii încă nu s-au echipat de primăvară, aşa că peisajul nu reuşise să îmi distragă atenţia decât pe la Deduleşti, unde traficul blocat din cauza lucrărilor lui nea’ Dorel ne-a îndemnat să deschidem geamurile, să tragem adânc aer în piept în loc de masă de prânz. Cred că puteam coborî liniştiţi din maşină pentru a servi un mic cu muştar, fără a pierde ocazia de a avansa vreun centimetru.

        55719310_961017250767720_6243979358495571968_nMă gândeam că am avut un alt concediu reuşit, cu excepţia unei zile ploioase care nu ne-a oprit din vizitat Clujul sub o umbrelă cumpărată pe fugă. Am pornit de la Constanţa la Bucureşti, apoi ne-am oprit tocmai la Sibiu, unde am prins chiar o vreme de primăvară şi am ajuns la Castelul de Lut, a cărui poveste o să v-o scriu cu altă ocazie. De acolo Săbi şi şoferul meu preferat m-au dus prin Alba Iulia până la Cluj. Dacă vă întrebaţi cine e Săbi, o să vă povestesc pe scurt cum am ajuns să ne botezăm maşina aşa. Avem o Skoda Fabia, pe care eu am botezat-o din graba încântării poveştilor despre prima noastră maşină- Sabia. Coincidenţa a fost că fostul ei proprietar i-a lipit pe portbagaj un abţibild cu două săbiuţe, astfel că numele ei a rămas Săbi (femeile şi poreclele maşinilor). Am colindat cu ea ţara în lung şi în lat, mai mult în lung, tocmai de-aia la concediul ăsta am pornit în lat. Alegând mai mereu drumuri lungi şi foarte lungi (60.000 km în doi ani de călătorit prin România) ne-am gândit să îi facem cadou o cutie portbagaj, pentru că ea e o micuţă-finuţă, dar uneori, vacanţele prelungite cer bagaje mari, loc de cort şi multe altfele. Plecarea asta a fost cam din scurt, aşa că am lăsat cadoul pentru revenirea acasă.

47374269_1987238964729932_3358779461876056064_n

       Ca să nu vă distrag atenţia de la ziua de joi despre care vorbeam, o să continui de acolo. Era în jur de ora 17:00 şi mai aveam exact trei pagini din cartea mea. Nu ştiu dacă aţi ajuns cu maşina pe Centura Bucureştiului, într-o zi lucrătoare, după ora cinci. Dacă nu, amintiţi-vă imaginile de la ştiri, iarna, pe ruta Valea Prahovei-Bucureşti. Se circula bară la bară, încât dacă avea vederea bună şi se străduia puţin, cel din maşina din spatele nostru ar fi reuşit să citească paginile alea trei în acelaşi timp cu mine. Tocmai voiam să o laud pe Săbi că a rezistat unui drum de peste o mie de km, puţin bolnăvioară. Ne tot apăreau în bord diverşi martori, când EGR-ul, când Sonda Lambda, când  nu intra turbina. Mai un Doamne Ajută, mai un „lasă că te ducem mâine la doctor, doar mai mergi şi tu puţin, încă vreo 250km până acasă”. Am ridicat privirea şi îl văd pe al meu că opreşte maşina în sens. Tocmai voiam să îl întreb de ce ar opri maşina pe centură, când oamenii nu au cum să ne depăşească, iar tirul ăla din spate ne-ar transforma într-un Prosciutto Crudo dacă şoferului i-ar fugi ochii după vreo fetiţă din împrejurimi.

-Gata, s-a oprit.

-Asta văd, dar de ce?

-Crezi că ştiu? A murit motorul şi nu mai vrea să o ia din loc.

      Mi-au transpirat instantaneu palmele, fruntea şi bineînţeles, parcă îmi venea să dansez pe ritmul claxoanelor colegilor de trafic. Da, de parcă visul unui concediu perfect era să ne oprim la sfârşitul lui, într-un trafic infernal pe Centura Bucureştiului. V-aş fi arătat poze, dar telefonul din acel moment a fost folosit doar pentru a căuta numere ale serviciilor de tractări care, bineînţeles, aveau aceleaşi răspunsuri „Aoleu, pe centurăăă, la ora asta?!?! Păi nu avem cum, cu traficul ăsta…dacă ne daţi trei miliarde două sute paişpe mii, venim şi vă luăm, ce să facem acum”. Îl aşteptam pe al meu să se întoarcă în maşină (coborâse pentru a o împinge cât mai aproape de margine) ca să îi dau vestea cea mare, ne prelungim concediul cu o noapte, facem o golăneală, dormim în maşină pe centură. Când am văzut cum îi tremură mâinile, am zis să destind puţin atmosfera.

47574140_1987238951396600_717442078837047296_n-Era tare bun acum un suport de biciclete

-De ce?

-De biciclete, i-am răspuns râzând şi l-am văzut că face gropiţa în obraz, deci eram pe drumul cel bun. Dacă aveam două biciclete în spate, măcar nu dormeam în maşină diseară. Ori o legam pe Săbi de ele şi pedalam încet, la cum se circulă chiar cred că trebuia să mai frânăm din când în când.

         Râdeam amândoi acolo pe loc când ne bate cineva în geam.

-Aveţi nevoie de ajutor? Am  cârlig de remorcare şi v-aş putea tracta până la podul de la intrarea pe A2.

     Şi unii oameni spun că Dumnezeu nu există. Deja eram aproape fericită când îl aud pe al meu:

-Mersi mult, dar ajungând destul de des aici pe nord, ştiu că stau cei de la RAR după sensul giratoriu şi nu vreau să îţi fac probleme. 47580090_1987238958063266_6226151773883596800_n

-Nu îţi face probleme, e omologat RAR, de obicei am remorca pentru bagaje, dar azi se pare că aveţi noroc. Bine, de fapt, nu aveţi chiar atât de mult ghinion, mai bine spus. L-am luat de la Auto Gedal, ţi-i recomand pe oameni, ţi-ar prinde bine un cârlig, măcar ajuţi oamenii la nevoie, a încheiat zâmbind.

       Am ajuns la intrarea pe A2 şi de acolo am reuşit să găsim un baiat cu o maşină de tractări auto, care să nu ne ia toţi banii ce ne mai rămăseseră până la următorul salariu. Ce-i drept, joi seară a fost lună plină, Martie retrograd şi nu mai ştiu ce eveniment. Era chiar senin. Luna roşiatică, mare, foarte joasă se vedea atât de frumos încât aproape că uitam că Săbi e căţărată pe platformă. Intrasem pe site să comand cârligul de remorcare şi cutia portbagaj, măcar să o înveselim puţin când o să o scoatem din spital. Am ajuns acasă şi ce să vezi, maşina mergea fără probleme, niciun martor aprins în bord.

Cred că a fost doar o criză de personalitate, pentru a obţine nişte cadouri de calitate.

55535187_628738657586279_7162268899960946688_n.jpg

Proba scrisă pentru Spring SuperBlog 2019. Până miercuri seara nu aveam niciun fel de inspiraţie. Ei bine, pofta vine mâncând 🙂 Fotografiile sunt din arhiva personală foarte recentă şi din arhiva celor de la Auto Gedal.

Reclame

Un gând despre „Maşina cu personalitate cere cadouri de calitate

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: