Oglindă, oglinjoară, vreau să mă simt frumoasă ca odinioară

         E prima zi când soarele reușește să îmi deseneze pe față un zâmbet. M-am obișnuit să mă trezesc în nuanțe de gri și fără să îmi dau seama, mi-am pierdut culoarea. Îmi simt pleoapele grele, ochii umflați, probabil că și roșii. De azi promit că nu voi mai adormi plângând. Poate doar de fericire. Sunt obosită, dar nu fizic. Doar mi-a obosit puțin sufletul. S-a săturat să tot aștepte să am grijă de mine. De azi m-am săturat și eu. Serviciu, griji, iertare, sacrificii, mâncare, odihnă…m-am pierdut printre ele, uitând cel mai important detaliu. Am pierdut-o pe ea. Razele încearcă timide să alunge norii, nu știu cât e de cald…știu doar că e vremea să contez mai mult, e vremea să aduc culoarea înapoi, e vremea să o regăsesc.

shutterstock
Sursă foto: shutterstock.com

         Mă ridic și mă îndrept spre oglindă. Părul răvășit, obrajii puțin trași, nu mai recunosc din ea decât ochii mari. Unde și când am pierdut-o? Pentru ce, pentru cine? Am nevoie de cineva să-mi amintească cine sunt, cum sunt, ce sunt. Pe birou, ca în viața mea, o totală dezordine. Așez lucrurile la locul lor și descopăr cutia de farduri. O deschid.  Produsele din gama Gerovital Beauty mă așteaptă sigilate. Am uitat de mine, am uitat de ele. Nu mai vreau să pierd clipe și încerc, printre gânduri noi și obiceiuri vechi, să o regăsesc.

        anticearcanVreau să uit de cearcăne, de oboseală și griji. Printre visuri noi, speranțe, iau anticearcănul și le acopăr într-o textură ușoară. Mă descopăr într-o nouă lumină, iar ochii încep să semene celor pe care îi cunoșteam. Încerc creionul dermatograf negru și le pun în evidență forma. Îmi tremură puțin mâna, dar cred și eu că a uitat cum se face. Obțin totuși conturul dorit, adaug fard de pleoape nude. Ciudat cum, purtându-l, le simt mai ușoare. Gândindu-mă că lipsește ceva, uit să clipesc. Ah, genelor, voi erați. Mascara mă ajută să le asigur discret un volum mai mare. Iubesc curbura lor acum. Sclipirea pe care o văd în privire îmi șoptește indiscretă că i-a fost dor. Ochii sunt oglinda sufletului, iar al meu m-a pus să îi promit că nu mai trece nicio zi fără să mi-i scot în evidență. Zâmbesc timid și totuși zâmbetul ăsta mic îmi aduce lumină. Am să folosesc pudra pentru a-i oferi încredere și  mai multă luminozitate. Văd cum apare ușor gropița din obrazul stâng. Obrajii…de ei uitasem. Fardul piersică aduce culoarea și primăvara pe chipul femeii din oglindă.

ruj lichid     Încep să redevin ea. Buzele se arcuiesc ușor, purtând rujul lichid cu nuanță vișinie. Vreau să reziste multor zâmbete, azi vreau să fiu fericită, să mă plimb încrezătoare, să…mănânc prăjitura preferată. Chicotesc la gândul acelui mousse proaspăt de mango. Ridic privirea și o văd. Văd femeia zâmbitoare, luminoasă, încrezătoare. O văd pe ea…femeia care uitasem să fiu. Mă regăsesc și mai bine când realizez că iar am sărit peste sprâncene. Râd cu poftă…cu pofta de viață care îmi lipsise, cu pofta de a fi eu însămi, indiferent de griji și oboseală. Iau kitul de sprâncene și încerc să nu stric nimic. Dacă stric, nu contează, o iau de la capăt.

       Femeia din oglindă nu sunt doar eu. Ea poate fi oricare dintre noi. Obosim, ne străduim să facem totul bine și uităm. Uităm de ea, femeia plină de încredere, zâmbitoare, îngrijită zi de zi. Frumusețea e ascunsă în fiecare dintre noi. Trebuie doar să găsim curajul și încrederea de a o scoate la iveală. Sunt convinsă că ochii tăi așteaptă să le fie readusă și pusă în evidență sclipirea. Poate zâmbetul tău așteaptă niște buze moi, roșii, gata să fie sărutate. Avem nevoie doar de trucuri mici. Ale mele au fost produsele din noua gama de machiaj Gerovital Beauty. Au anumite beneficii certificate: hidratare, protectie, rezistenta indelungata, matifiereO să îți spun un secret. Eu le-am descoperit mult mai multe beneficii: conferă încredere, aduc culoare zâmbetului tău, ajută să te redescoperi. Ele scot în evidență femeia frumoasă de care poate ai uitat.

           Dacă produsele sunt disponibile doar in magazinele de brand Gerovital, Farmec şi în magazinul online farmec.ro , încrederea, zâmbetul și frumusețea sunt ale tale.

            Ai grijă de ele. Ai grijă de tine.

           Oglindă, oglinjoară, Gerovital mi-a amintit să fiu frumoasă ca odinioară…

25445923_10155276350728763_8195898533622474842_n

Articol scris pentru concursul Spring Super Blog 2018.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: