Află poveștile lumii și spune lumii povestea ta!

shutterstock
Sursă foto – shutterstock.om

       ,,Esențele tari se țin în sticluțe mici”…aveam puțin peste cinci ani, o rochie albă cu floricele mici, albastre, pe care bunica o croșetase și o păstrez și acum. Aveam picioarele prăfuite de la pajiștea pe care ne jucam mereu. Cu părul prins în două cozi împletite spic de soră-mea, răsuceam puternic în aer șapca mea albastră. Îmi era tare dragă că avea aceeași culoare cu florilele mele dragi. M-ai fi putut măsura cu ușurință cu o riglă de 10 cm, dar cântam cât mă țineau plămânii:

            ,,Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor…”

       Închideam ochii și imediat șopteam, ușor cât să nu mă audă nimeni ,,…și du-mă la mare” .Eram sigură că descoperisem secretul dorințelor împlinite- rostirea lor în șoaptă, încât să le auzi doar tu, dar în niciun caz nu trebuiau păstrate în gând.

        După ce am început să merg în picioare, cădeam mereu. Încă revăd imaginile cu dresurile mele albe, mereu rupte în genunchi și dungi sângerii. Frica mea cea mai mare era că nu voi putea merge niciodată normal, că nu voi putea vedea marea, dar nu renunțam să alerg, să cad, să mă ridic…

fetita amoeba
Sursă foto – amoeba.com

        Într-o dimineață de iulie, purtând rochița mea albă cu floricele albastre  mă întrebam oare care dintre avioane mi-a purtat noroc. Simțeam un parfum necunoscut, dar care îmi umplea plămânii și sufletul cu fericire. După un perete al unei clădiri în construcții mi-am văzut prima dragoste. Am dat drumul mâinii mamei mele și am început să las în urmă săndăluțele mele albastre, rochia și grijile că aș putea să cad până ajung la ea. Nu văzusem nicicodată ceva mai frumos. Simțeam că mi s-au înmuiat picioarele, dar niciodată nu fusesem mai sigură pe ele şi respiraţia mi s-a tăiat. Un albastru de necuprins privea fix în ochii mei. Cred că m-am îndrăgostit când am văzut că mai întâi de toate mi-a sărutat tălpile. M-am gândit că a văzut cum tremurau ca nişte trestii în bătaia vântulu. Un sărut rece care mi-a umplut sufletul de căldură. S-a jucat pe pielea mea, în părul meu, lăsându-mi acelaşi parfum pe care îl simt și acum de fiecare dată când ne vedem…un amestec pe care îl ador, între sare şi soare. Mi-a șoptit că eu m-am născut din îmbrățișarea cerului cu marea și dragostea pe care a așezat-o la picioarele mele le va face puternice. I-am spus și eu că în schimb, îi promit că ori de câte ori voi cădea, o să mă ridic și mă întorc la ea. Am întins mâinile cuprinzând toată frumusețea acelei prime întâlniri cu dorința de a o păstra pentru totdeauna. Și am păstrat-o. Cea mai minunată călătorie nu a avut zile. A avut fire de nisip, scoici, muzica valurilor și gust sărat. Cum prima dragoste nu se uită niciodată, am hotărât că o să mă întorc acolo și voi locui aproape de ea. Era promisiunea noastră secretă, pe care ea jurase cu șuieratul valurilor că o va păstra. Singura care o mai știa era mama. Ea îmi zâmbise cald când i-am spus în tren, pe drumul spre casă, că vreau să locuiesc la mare și nu voi renunța până când nu voi ajunge acolo.

28832790_1749234018473633_121587493_n

             20 de ani mai târziu…ghiciți unde locuiesc. Eu mi-am ținut toate promisiunile, iar ea e acolo în fiecare zi, indiferent de anotimp, indiferent de vreme, indiferent de oră. Îmi știe zilele grele și pe cele fericite. Șterge imediat o zi mai puțin bună la locul de muncă. Mi-a fost alături când credeam că lacrimile mele o vor îneca până și pe ea. Cumva cred că tot ea, prima dragoste, a aranjat să întâlnesc bărbatul pe care să-l iubesc la fel de mult ca ziua în care marea mi-a sărutat tălpile pentru prima dată. Sunt fericită…sunt fericită pentru că am lăsat câte puțin din povestea asta în multe colțuri ale lumii. Ea m-a pus să promit că atunci când voi merge normal, voi vizita cât mai multe locuri, încurajând cât mai mulți oameni să facă la fel. Îmi place să cred că avionul cu care am zburat prima dată îl cunoaște pe cel care a îndeplinit dorința fetei cu rochița albă cu flori albastre, de pe acea pajiște înverzită, care tot flutura șapca și striga  cât o țineau plămânii:

  ,,Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor…și du-mă la mare”

pinterest
Sursă foto – Pinterest

     V-am destăinuit unul dintre secretele noastre…cu permisiunea ei. Dar iar m-a pus să-i promit…să-i promit că vă voi spune SĂ CĂLĂTORIȚI!!! Descoperiți-vă pe voi înșivă, descoperiți ceea ce iubiți, descoperiți lumea!!! Dar mai ales, să nu uitați că e atât de important…

te ridici de fiecare dată după ce cazi…

 

 

 

         Articolul a fost scris pentru proba a doua a concursului Spring Super Blog 2018. Cei de la MOMONDO  ne-au propus să căutăm printre amintiri cea mai frumoasă călătorie. Știți ce e grozav??? Că au PREMII pentru cititori. SCRIEȚI AICI PE BLOG ÎNTR-UN COMENTARIU (până vineri, 16 martie 2018, inclusiv până la ora 23:59) cea mai frumoasă amintire dintr-o călătorie . Poveștile care inspiră cel mai mult să plecăm la drum vor fi premiate cu un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro.  Sfatul meu? Lăsați sufletul să povestească, voi doar transcrieți și sunt sigură că o să-mi trimiteți poze din vacanță!

Reclame

72 de gânduri despre „Află poveștile lumii și spune lumii povestea ta!

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am visat mult la a vizita întreaga lume. Începând cu țara noastră și frumusețile pe care le oferă aceasta, până la ținuturi misterioase, cu accente încurcate. În călătoriile mele, am apreciat multe locuri. Defapt, fiecare loc și oraș vizitat m-a bucurat într-un anumit fel și mi-a rămas în inimă. Totuși, dintre toate, unul îmi este foarte aproape de suflet. Parisul. Da, știu că este cam over-rated și că este una dintre destinațiile cele mai vizitate de turiști, însă pentru mine are un aer aparte. Și când spun „un aer aparte”, chiar mă refer la aer. Ce îmi place extrem de mult la acel oraș este momentul când te plimbi, pe înserat, pe lângă teii și stejarii ce mărginesc Sena. Momentul când, după o ploaie de primăvară, totul miroase a proaspăt și a flori. Momentul când culorile peisajului se inversează asemenea unui canvas căruia îi dai invert, iar lumina zilei se transformă în albastrul profund și infinit al nopții, când păsările de pe cer îngheață într-un loc și se transformă în stele, și când geamurile inerte și lipsite de viață ale clădirilor se aprind, cuprinse de lumini calde, și deschid povești către exterior. Momentul când freamătul zilei se oprește, turiștii îndreptându-și pașii către restaurante sau hoteluri, și Parisul rămâne…dezbrăcat. Da, acela este aerul care îmi place. M-am regăsit de câteva ori în acest oraș și în primele dăți, bineînțeles, ca un turist începător, n-am ratat obiectivele precum Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Champs Elysees sau Muzeul Louvre. Abia când am dat de acest tablou al serii pe malul Senei, ce mi-a rămat atât de întipărit în simțuri și în amintire, am văzut acest Paris „dezbrăcat” de turiști, un Paris al localnicilor, al vieții obișnuite, fără poze, defilări de modă sau cumpărături scumpe. Și cunoscând această față a orașului, am reușit să descopăr și alte străduțe aparent abandonate ce ascundeau o arhitectură impecabilă, alte parcuri cu bănci goale și totuși pline de viață, alte cafenele fără zgomot și totuși suficient cât să îți ia gândurile și să te relaxeze preț de o secundă, alte comori nebănuite, care parcă stăteau acolo de veacuri, așteptând ochii și sufletele care să le vadă și să le aprecieze frumusețea și goliciunea. Și cunoscând Parisul așa, cu toate aceste povești nespuse, pe care turiștii prea ocupați să ajungă la următorul obiectiv nu le văd, îmi doresc să îl revizitez. Încă o dată și încă o dată și încă o dată. Până când aflu poveștile nespuse, până descopăr pulsul orașului, până îi aflu secretele, până îi descopăr tainele, până îi văd fețele și îi aud glasurile. Până când mă voi umple de aerul de tei plouați, pe seară, pe malul Senei…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Amintirile visurilor din copilărie mă lasă învăluită în noi călătorii. Îmi amintesc cât de mult visam să ajung să văd Egiptul Antic cu toate frumusețile și misterele lui…îmi amintesc că trăiam fiecare poveste și fiecare imagine pe care o vedeam cu Egiptul Antic mă purta într-o călătorie făcută doar cu gândul către deșert,măreția construcțiilor și a civilizației egiptene,hieroglife,culoare. Cea mai frumoasă amintire din călătorii a fost când într-adevar am vizitat Egiptul. Cea mai caldă amintire din acea călătorie începe într-o noapte,când cu grabă de a nu rata ce urmează,îmi pun visele în rucsac și ies pe ușă. Am călătorit cu un tuc-tuc prin Luxorul tăcut,iar apoi am luat o barcă peste Nilul ce a crescut atâtea mii de oameni în atâtea mii de ani,până în locul în care mă aștepta cea mai mare aventură: un răsărit de soare într-un balon cu aer cald peste Valea Regilor și a Reginelor. Ajungând la locul de decolare,l-am zărit: era un balon colorat,de parcă tot curcubeul îl îmbrățișase,era perfect,era ca în visurile mele. Urcându-mă cu grijă în coșul împletit,am realizat că uneori visele chiar devin realitate. Înălțându-ne în întuneric,noi eram singura lumină a cerului și așteptam cu sufletul la gură să înceapă jocul de culori. Am așteptat și deodată prima rază apărută a început să ne mângâie privirea. Cu venirea ei,cerul a explodat în culori de poveste,iar lăsându-mi privirea către sol,am zărit deșertul plin de mister și Valea Regilor ce dăinuia de atâtea mii de ani. În acel moment am simțit cum inima-mi a îmbrățișat tot locul și cum printre culorile cerului eu eram acolo,cuprinzând mii de ani de istorie cu privirea.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Dacă ai impresia că aventura este periculoasă, încearcă rutina. Este letală – Paulo Coelho.
    Aș vrea să spun că cea mai frumoasa călătorie a fost în Londra, datorită impactului cu o metropola și cu oameni diferiți.
    Dar până la urmă tot țara noastră ne oferă cele mai frumoase amintiri. Sper să aveți răbdare să citiți tot.
    Am călătorit mult prin țara și am vazut locuri minunate, demne de povestit. Dar cred cele mai neprețuite momente sunt cele petrecute alături de persoane dragi, atunci când nici nu te aștepți.
    Eram acasă la prietenul meu, undeva lângă Dorohoi, în vizită la niște prieteni… băieții se jucau, iar noi, fetele, cu pisica în brațe, ne gândeam ce să facem. Și cum călătoriile neplanuite sunt cele mai reușite, așa am pornit noi, două cupluri care iubesc natura și călătoria, spre Cheile Bicazului. Cu un cort după noi, mâncare, o butelie de voiaj și multă voie buna… să înceapă aventura. Cu gândul că în drumul nostru vom găsi un loc de pus cortul, un loc verde, lângă un rău, liniștit și ferit de lume, am pornit la drum. Spre cheile Bicazului, am făcut un popas și lângă noi, hop un traseu montan. Am ales traseul mediu, care ducea la o peștera. După o ora am ajuns în vârful muntelui… peștera închisă:)), dar ne-am bucurat de peisajul minunat, unde era chiar și un foișor. Absorbiți de frumusețile Bicazului și de Lacul Roșu, se făcuse întuneric și trebuia să găsim un loc de pus cortul. Ne gândeam că trebuia să începem să coborâm și se va termina pădurea, dar nu vedeam nimic în jurul nostru. Răbdarea se ducea, timpul trecea. Prima oprire, un drum forestier, mergem mai departe. Ora 00:00, după mai multe încercări am găsit o tarabă și o mașina lângă. O idee buna și nu eram nici singuri. Problema era că terenul nu era chiar drept, ba chiar foarte abrupt:)). Ne-am cocoțat pe munte cu mașina, am lasat farurile aprinse și… să punem cortul. Lângă noi, un câine în lanț, care a scăpat… am intrat în panica și ne vedeam atacați de urs :)). După ce am instalat cortul, cu lumina de la telefoane, cipsuri, și multe pături, ne-am pus la povești și ușor ușor am adormit. Nu a fost chiar ce am așteptat noi, dar ne bucuram ca am găsit un loc unde sta. Dimineața, amorțiti și înghețați, când am ieșit la lumină, peisajul ne-a adus zâmbetele pe buze. Aș vrea să aveți și voi măcar o dată în viața, ocazia sa va treziți în natură, în aer curat de munte, un răsărit minunat și multă verdeața.
    Ziua doi: ce credeți, am început sa coborâm, am facut un popas sa mâncam ceva și am mers mai departe. Am ajuns la Gheorgheni, cu direcția Praid, să vizităm salina. Ne-am înarmat cu răbdare, iar după o ora de stat la coada, am intrat. Când am ieșit ne-am dat seama că se făcuse tarziu, trebuia să găsim un loc de înnoptat, dacă voiam sa dormim și noi undeva mai uman:)). Gândul nostru era sa ne întoarcem spre casă, așa ca ne-am îndreptat spre Bicaz. Pe harta am vazut o pârtie. Am ajuns si ne-am înstalat in apropiere de o cabană. Totul a mers perfect.
    Ziua trei: ce ne-am gândit noi fetele, că Sighișoara nu ar fi așa de departe. Zis și făcut, am ajuns și acolo. Eu mai vizitasem Sighișoara în copilărie, dar nu îmi aminteam să fie atât de deosebit totul. Mai departe, aceeași problemă, unde dormim. Ne-am întors spre Sovata, la niște zone de camping. Partea proastă era că erau prea mulți campați acolo și nu aveai voie sa faci grătar. Și așa am ajuns la Targu Mureș, unde, noi fetele, din nou:)), am zis să mergem la zoo. De gura noastră băieții au acceptat. Nu am regretat nici o clipă, chiar vă recomand, foarte mare și impresionantă. Și am găsit si loc de stat cu cortul, cu ajutorul sfaturilor de pe net… un loc de vis, undeva pe centură, la intrarea in oras, foarte aproape de Auchan, un loc special amenajat pentru corturi, grătar si cu o minunata priveliște a întregului oraș. Ca în povești, fără alte comentarii. Din nou, vă recomand… Felicitări primăriei pentru aceasta inițiativa.
    Următoarea zi, era timpul să ne întoarcem acasă. Am admirat din nou Lacul Roșu și cheile Bicazului, am făcut multe poze, spre disperarea băieților și am mers mai departe. Ajunși la lacul Bicaz, hai să mergem cu bărcuța. Zis și făcut. Dar iar s-a făcut tarziu. Am întrebat un localnic dacă găsim un loc de campat. Am fost îndrumați spre un drum forestier, pe cealaltă parte a lacului Bicaz, paralel cu drumul principal. Ni s-a spus ca avem ceva de mers și drumul e prost. Am mers cel puțin o oră, sărăcuța mașina plângea și noi nu ajungeam nicăieri:)). Cu harta în mâna, insistam că lacul se sfârșește la un moment dat, într-un loc numit Izvorul Alb. Și am ajuns, a fost ceva mai mult decât ne imaginam, o întindere de corturi, muzică, grătare și voie buna… Cea mai reușită seară.
    Dar totuși trebuia sa mai ajungem și acasă. De data asta, fără alte destinații.
    Și uitați cum o simplă călătorie s-a transformat într-o adevărată aventură. Îndrăzniți să călătoriți, veți rămâne cu cele mai frumoase amintiri, vă garantez!

    Apreciat de 1 persoană

    1. E minunat să te trezești în natură. Am înghețat și eu cândva într-un cort la Padina, iar imaginea răsăritului șterge orice aspect ,,negativ”. Mulțumim pentru că ai împărtășit cu noi această amintire…Mult succes!!!

      Apreciază

  4. Am ajuns prima data la mare in timpul liceului, inainte de ’90. Alte vremuri, masina fara aer conditionat, mers noaptea… Iar cand am vazut prima data Marea mi se parea ca este cumva prea sus, parca statea sa se reverse peste pamant. Si prea nemarginita.

    La Mare am invatat sa inot. Tot acolo am invatat sa pretuiesc nisipul, cerul si marea, linistea si tulburarea. Si sa traiesc senzatia aceea de neegalat cand mergi cu picioarele prin nisip sau prin valuri.

    In facultate mergeam cu cortul si cu gasca de prieteni la 2 Mai si mai tarziu la Vama Veche. De vis sa dormi cu cortul pe plaja, sa vezi rasaritul soarelui pe acorduri de Bolero sau sa adormi in muzica valurilor. De vis si sa prinzi peste la rola cu scoica sau sa mananci bunatati pescaresti.

    S-a terminat cu studentia dar continuam sa venim cu cortul la Mare, cat mai aproape de valuri. Copiii nostri au fost mai norocosi, au vazut Marea la varste fragede. Chiar aveau dificultati sa mearga pe nisip. Nu mai vazusera un astfel de drum care-ti inghitea pasii.

    Pasii ne-au purtat cu cortul la mare pana in 2008, cand se cam dusese farmecul din Vama. Asa ca am trecut alte vami si am ajuns la alte Mari.

    In Thassos am descoperit Marea verde-albastra, mai limpede si mai frumoasa ca a noastra.Am regasit-o in Grecia si-n Halkidiki sau la poalele muntelui Ipsarion.

    Dar tot in Thassos ne-a placut cel mai mult Marea noastra verde-albastra.

    Marea ne-a intampinat rece la Barcelona, in Aprilie. Sau agitata si cu plaja aglomerata in Italia, pe coasta ligurica.

    Ca atare anul asta revenim in Thassos. 2 saptamani. Mare, relaxare, fructe de Mare, contemplare, pescuit, alergare, lectura si incantare.

    Peste ani de zile de la prima intalnire, peste mari si tari, Marea ramane un miracol.

    Spor Mare!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Cea mai frumoasa amintire pe care o am si care va ramane vesnic intiparita in minte si suflet, este cea pe care am trait-o in Paris, in anul 2017, moment in care dragul meu viitor sot mi-a adresat cea mai minunata intrebare : “vrei sa fii sotia mea?”. Locul perfect…intrebarea perfecta….persoana potrivita! Oricand m-as intoarce sa retraiesc cel mai emotionant moment din viata mea!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Croatia, Pula, multi cred ca e gluma dar este un loc pe care l-as recomanda oricui. Cu o apa limpede ca lacrima, stancile de pe care astepti sa sari si apoi o mini croaziera pana la Rovinj sunt ingredientele unei vacante pe care nu o pot uita.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Cine ești tu ?
    Ești un unic „tu” !
    Tot timpul „același tu” !
    Trăiești cum gândești !
    În suflete scrii ce îţi dorești !
    Sincer le iubești !
    Frumosul tău îl împărtășeşti !
    Cuprinse în fenomene adevărate,
    Cu destinația…eternitate !
    Ai pentru fiecare un melancolic vers,
    Cules din Univers !
    Ești un simplu trecător !
    Pe acest pământ mergător !
    Apoi când ajungi la stele,
    O să-ţi amintești de scrierile mele !!!
    Pe oriunde călătorești,
    Trebuie să te împlinești !
    În orice secundă frumosul îl găsești !
    Fiecare destinație…
    Are câte-o unică senzație !
    Trebuie să te gândești acolo…
    Şi lași alte gânduri…dincolo !!!
    Ai o sensibilitate aparte…
    Aşa scrie în a ta Carte !
    Viaţa are pentru fiecare un răspuns…
    Şi în suflet ţi-a pătruns !
    Nimic de tine nu stă ascuns…!
    Trăiește clipa apărută….
    Şi acceptă-i secunda cerută !!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Am călătorit în lumea mare…
    M-am oprit într-o insulă, care…
    Nu are asemănare !
    Corfu se numește….
    Şi pe Sissi o iubește !
    Am avut o provocare….
    De la o melancolică mare…
    În zare am privit….
    Iar acum am ceva de povestit….
    Sunt într-o clipă a vieții !
    Admir tainicul frumuseții !
    Valurile îmi sunt confidente…
    Iar sufletul meu are notele concludente,
    La trăirile lor…cât au fost prezente !
    Melancolia vieții voastre,
    Are răspunsuri în inimile noastre !
    Tinerețea mea,
    Are întrebări despre ce viaţa vrea !
    Ce e iubirea ?
    O să-mi găsesc împlinirea ?
    Sensibilitatea îmi oferă „trăirea” ?
    Puritatea se împletește cu originalitatea ?
    Simfonia inimilor,
    Are o gamă a ritmurilor ?
    În Universul fericirii,
    Există o planetă a desăvârșirii ?
    Multe aş vrea să ştiu…
    Cândva, înțeleapt o să fiu…!
    Însă, clipa a fost cam lungă…
    Timpul, sper să-mi ajungă,
    Până când o altă clipă… o să mă ajungă !!!
    Cu sensibilitate…”ai respirat-o” !
    Poate…”ai şi venerat-o” !
    Fiindcă „ceva frumos, a generat-o” !
    Însă, „nu ai mai căutat-o” !!!
    Pentru că „o alta ţi-a fost dată” !!!
    Însă, sensibilitatea sufletului îţi oferă…
    O altă „clipă efemeră”…
    În care „sinceritatea este matură”…
    „O respiri” în natură…
    Şi permanent, „este pură”…
    Iar, timpul ei…”nu are măsură”…
    Ci…”o frumoasă eternitate”…
    Unde, amintirea ei, „este în toate”…
    Pentru că „te iubește, aşa cum poate”…
    Te vrea…”aşa cum ești”…
    Şi „nu îţi spune poveşti” !!!
    Iar în final….
    Vă scriu tot din al meu areal….
    Nu sunt un om banal….!!!
    Timpul existenței omului,
    Este egal cu „desăvârșirea sufletului” ?
    „Clepsidra timpului”,
    Are „viteza nisipului”,
    Bine stabilită
    Şi „drămuită” ?
    Dar, nisipul „este fin”,
    Precum sufletul nostru „divin” ?
    NOTĂ: „Etalonul folosit”,
    Este „în România întâlnit…!!!
    Bucuros şi fericit,
    Trist şi nefericit,
    Trăit şi iubit,
    Trăit şi singur……
    Sau….”toate combinate”….
    „Cu de toate” !!!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Cele mai frumoase amintiri dar și dorințe pornesc din copilărie. Ca orice copil îmi doream sa merg in excursii, priveam cerul și vizualizam cum ma aflu in avionul ce zbura printre nori. Trenul era singura modalitate dea ajunge in locuri noi.
    In 2009 a fost pentru prima data când am vizitat o alta țara. Grecia. Și am tot revenit la ea 🙂
    In 2013, primul zbor, Paris ❤️, a fost anul in care am vizitat Parisul de 10x . De aici au început multe alte vacante, și au fost multe 😁
    Dar mintea mea rămăsese la Maldive, un loc pe care nu credeam ca o sa îl văd vreodată.
    2018, 5 Ianuarie, aterizăm in aeroportul din Male, sentimentul de bucurie este extrem de greu de descris, aproape identic ca atunci când am avut primul zbor.
    Fusesem și in Mexic de 2x, însă Maldive este cu mult peste.
    Evident ca rămâi fascinat de Frumusețea locului, însă când principala amintirea este faptul ca ai fost cerută in căsătorie, nu ai cum sa nu o declari cea mai memorabila amintire dintre călătorii 😍❤️
    Călătoria este cea mai frumoasa experiența!
    La tot mai multe vacante! 📷

    Apreciat de 1 persoană

  10. Să călătorești înseamnă să te îmbogățești sufletește, iar amintirile din călătorii sunt cele care te împing înainte în viață, în clipele în care, uneori, îți pierzi drumul. Încerc să găsesc în fiecare loc pe care am șansa să îl văd, crâmpeie de lumină pe care să mi le amintesc toată viața, străzi pe care să mă pierd și muzica particulară a acelui colț de lume.
    Praga, octombrie 2015. Toamnă dulce și caldă, cu vânt domol și soare tandru, pe străzile celei mai boeme capitale europene. Pășim pe podul Carol, cu statuile sale ce urmăresc, de secole, cum bat lespezile de piatră oameni grăbiți să meargă la slujbă, școlari ce se aleargă veseli, turiști visători sau îndrăgostiți. Ca noi astăzi, doi călători ce nu-și mai șoptesc nicio vorbă, fermecați de clipa ce pare să fi oprit ceasul în loc. Aruncăm o privire în depărtare, deasupra Vltavei pe care lebedele plutesc liniștite, ca într-un basm de Andersen. Pentru o secundă, nici nu mai știm în ce epocă ne aflăm, dacă e vis sau realitate. Mai simt doar strângerea caldă de mână și razele soarelui ce ne învăluie pe amândoi în crepuscul. Pentru o secundă, în acest univers praghez, suntem stăpânii lumii.
    Ceasul astronomic de cinci sute de ani de la capătul podului ne anunță ora șase a după amiezii. Ne desprindem ușor și pornim, braț la braț, spre orașul ce își începe forfota serii, cu lumina în ochi și cu vraja momentului în suflet.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Exceptionala!Fiecare copil care a vazut marea pentru prima data se poate regasi in aceasta superba povestire!Pentru cei care iubesc marea,acea intindere de apa nesfasita, marea face parte din ei.Plecam dupa zlele petrecute pe malul marii,facand promisiunea ca la anul vom reveni.Numaram lunile,iar cand se apropie timpul,deja orele ni se par ca sunt multe!Am 60 de ani, dar iubesc in continuare marea la fel cum o iubeam fiind copil.Traiesc in zona de munte si astept sa vina vara sa ma duc spre statiunea Saturn!Dupa amiaza de duminica frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

  12. O sa povestesc despre prima mea amintire frumoasă. Eram doar un copil. Încă învățam să merg pe bicicletă. Prima amintire cred ca este si cea mai frumoasă. Cea care te duce in locurile vizitate si ti asterne un zâmbet temp pe fata minute întregi. Eram prin clasele primare. Eu si fratele meu ne rugam neîncetat de părinți sa mergem la munte. Vezi tu… Nu eram cine stie ce înstăriți( dar nu le spune, au fac tot ce au putut la rândul lor).. cum spuneam.. o vacanta la munte… era pt mine si fratele meu doar un vis.. intr-una din zile vine mama la scoala sa ma înnoiască 2-3 zile, plecam la bunici. Undeva in zona Ialomiței, unde oamenii sunt simplii si nu cer de la viata decât sanatate si intelegere. Iubeam să merg acolo. Încă iubesc, nu ma intelege gresit.. Dar vorbim de pe vremea când nu aveam buletin 😂.
    Revenind, iubeam vacanțele la bunici. Te deconectai de agitație și te regăseai cu vechii prieteni: rănile in genunchi, mingea si praful exagerat de mult. Era un vis ca mergeam sa i vedem. Eram fericiti. Ajunse acasă, acolo ne așteptau tatal si fratele meu gata de plecare. Bagajele erau in mașină, lipseam doar noi. Ne am pus la drum. O rutina de altfel. Nimic special. Ne am regăsit cu verișori, bunici, unchi si mătuși. Stii întâlnirile cu familia. În altă parte vreau sa ajung. Se face seara, adormim. Nici nu apuc sa am un mic, mic vis ca ma trezeste mama ca si cum arde casa. „Hai, Ana. Trebuie să plecăm. Spala-te pe dinti, imbraca-te si hai!”. Parca o si vad. Atât de autoritară, draga de ea. M am conformatca un copil cuminte ce sunt. Era vreo 3 dimineata. „Dar… unde plecam asa repede? Doar ce am ajuns?” Si eu si Vali, fratele meu, eram atât de nedumeriți ca probabil te amuzai doar privindu-ne. „Mergem acasă. Lăsați intrebarile si Hai!”. Am plecat. Ne au sfatuit sa ne punem sa dormim ca drumul e lung si nu are sens sa stam treji.
    Primul semn descoperit de fratele meu: mama ii dădea indicatii tatălui meu referitor la drumul spre casă. Cu harta in mana. Să mi fie cu supărare.. stiau amândoi drumul spre casă fără vre o hartă sa i îndrume. Eu dormeam, desigur. Dacă m-ai cunoaște cat de cat ai stii ca plăcerile vieții mele sunt mâncarea si somnul. 😂😬
    Atunci dormeam de nu stiam de mine. Drumul spre casă e de vreo 2 ore. Plus minus.. depinde de trafic. Când mă trezesc Vali era in extaz:”Mergem la munte! Mergem la munte!” Parca si acum vad.. 2 ochi imensi cu niste gene invidiate de fetele de pretutindeni, plini de entuziasm și fericire. „Stai sa-ti spun cum mi-am dat seama.”, zice el. „Suntem prin Azuga, intr-un peco. S-au dus sa ia ceva de mâncare. Eu nu am dormit. M-am prefăcut doar. Mi s-a parut mie ca e ceva suspect de tot insista mami sa dorm.” Evident că ‘i-am scos la tablă’, ca să mă exprim asa, pe părinți cand S-au întors. Ne-au spus că voiau să fie o surpriză pana la capăt.. Dar cum suntem un neam de curioși.. Se bucura ca macar atat au reușit să ducă planul. Nu iti poti imagina bucuria unor copii cand au aflat că dorința lor se împlinește. A fost o vacanta scurta, plină de vanatai dar al naibii de frumoasă. Evenimente ieșite din comun nu au fost. În schimb toate planurile părinților de a ne surprinde ne-au demonstrat cat de mult ne iubesc si cat de mult ne-au vrut fericiti. Si cine stie… poate putem să întoarcem surpriza.
    (Acum.. sa-mi iertati greșelile de scriere si ortografie. Cu siguranta sunt. 😬😬)

    Apreciat de 1 persoană

    1. Foarte frumos! Am râs și m-am bucurat la citirea răspunsului tău. Să te ducă părinții acasă cu harta în mână e ceva :)) Mult succes și la cât mai multe călătorii surpriză…chiar și când o să fii o mămică autoritară la rândul tău!

      Apreciază

  13. Despre Brașov, cu dragoste
    Cu fiecare pas pe care îl fac, realizez cât de norocoasă sunt că am ajuns până aici. Am obosit, însă continui să urc pe ale Tâmpei poteci. Mă cufund în natură, ale cărei brațe mă cuprind, ademenindu-mă în labirintul ei nesfârșit. Mă bucur de frunze, de ramuri și de verdele lor molipsitor. Îmi aud respirația și ritmul ei sacadat, care iese în evidență în fața trilului melodios al păsărilor. Iată, însă cum dintr-o dată, cărarea-mi e scăldată de lumină.
    Mă aflu deasupra lumii, într-un loc în care țin în mână norii cu albul lor sclipitor, ce îmi scaldă suav palmele. Stând pe vârfurile picioarelor simt că pot atinge Raiul. Respir adânc; aerul puternic, răcoritor, îmi inundă întreg corpul, iar soarele îmi sărută firav pomeții. Sunt în inima naturii, pe vârful Tâmpei, desupra lumii aș spune eu. Mă bucur de frumusețea nemărginită din fața ochilor mei. Simt că îî aparțin, iar suflarea ei devine aceeași cu a mea. Privesc către un întreg ținut, cu ale lui case pitorești și clădiri care îmbină aerul boem cu cel medieval. Atotstăpânitor, Muntele Tâmpa apără glorioasele Fortificații ale Brașovului. Datorită muntelui care a tronat atâta vreme, zidurile Brașovului medieval și-au păstrat măreția de odinioară.
    Aud ecoul clopotelor bisericești care purifică pământul de viclenia oamenilor și laudă iubirea cu care Dumnezeu a creat aceste locuri. Rămân impresionată cum Biserica Neagră stăpânește întreaga așezare cu turnul și clopotnița care apără cel mai mare clopot de pe pământul românesc. Însă sufletul Brașovului a fost și a rămas Piața Sfatului, străjuită de zidurile vechi ale cetății ce înconjoară clădirile cu influențe germanice, care completează panorama splendidă a orașului și a Țării Bârsei. În centrul acestora se regăsește Casa Sfatului, numită pe vremuri Turnul Trompeților, cunoscută și pentru faptul că odinioară dădea alarma când vreun pericol amenința orașul. Tot de aici pornesc cărările către Turnul Alb, Turnul Negru, Poarta Șchei, Poarta Ecaterina și alte clădiri construite în stil renascentist, baroc sau neoclasic, care fură priviri cu frumusețea lor unică. Privesc străzile răzlețe ale Brașovului, înguste și fascinante, de pe marginea cărora răsar ici colo cafenele elegante, restaurante și magazine care dau un iz modern panoramei, dar și case care mai de care mai ochioase, cu arcade și coloane, fiecare cu propria-i istorie.
    Inspir adânc încă o dată și mă bucur de spectacolul feeric ce mi se oferă în aceste clipe. Realizez cât de valoroasă este pentru sufletul meu o asemenea îmbrățișare cuprinzătoare și dulce a acestui loc și a naturii dimprejurul său. Imaginea de deasupra Brașovului mi-a bucurat pentru câteva clipe inima și consider cu toată ființa că acest loc deține destulă grandoare pentru a bucura ochii fiecărui vizitator care îi calcă pragul. Acum cred mai mult ca niciodată că lumea din jurul nostru poate fi împărtășită, pentru ca fiecare dintre noi să se minuneze de cadoul lăsat de Dumnezeu. Cred cu tărie că istoria încă trăiește în prezent, parfumul medieval încă există, iar oamenii poartă cu ei istorisirile de altădată. Avem un neam cu tradiție lungă și cu povești care încă așteaptă să fie spuse.
    Acesta este Brașovul, legătura dintre istorie, prezent și viitor, poarta către cunoaștere și inspirație, unde natura și viața bat în același ritm. Brașovul va rămâne pentru mine nu doar un simplu loc de vizitat, ci casa sufletului meu!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cât de frumos…felicitări, draga mea, pentru cât de frumos ai descris aici amintirea Brașovului și frumusețea vârdului Tâmpa…Am fost și eu acolo și am avut lumea la picioarele mele preț de câteva clipe. Mult succes!!!

      Apreciază

  14. Octombrie 2014
    Nu am stat o secunda pe ganduri cand am ales calatoria sufletului meu. Stiam ca dintre toate orasele pe care am avut sansa sa le vad, in Barcelona mi-am lasat sufletul. Inchid ochii si sunt iar acolo, pierzandu-ma fara teama pe strazile colorate si alergand ca un copil cu rucsacul in spate spre marea albastra de mana cu prietena mea. Se aude doar rasul nostru si pasii infundandu-se in nisipul cald. Era seara deja, aterizasem tarziu dar pentru noi ziua abia incepea. Simtisem pentru prima data in viata cum ti se taie respiratia si cum se opreste timpul in loc timp de cateva secunde. Cand am iesit de la metrou, am lasat valiza jos si am deschis larg bratele. Ne-am imbratisat reciproc si am soptit ” te iubesc”! Am aflat atunci ca dragostea la prima vedere exista si ca ochii care nu se vad NU se uita! Albastrul si mirosurile ei sunt acolo de fiecare cand inchid ochii! Urmatoarea calatorie a sufletului meu va fi atunci cand ma voi intoarce la ea si voi alerga de mana cu fetita mea spre albastrul ei! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  15. Probabil ar trebui sa povestesc cea mai frumoasă și memorabila călătorie din viața mea, ei bine.. am avut parte de-a lungul a 20 de ani de experiențe grozave, pe placul sufletului meu și care cu siguranță vor rămâne aici pentru mult, poate pentru totdeauna pentru că prefer să ascund cheia undeva departe de lume și de tot, pentru ca timpul să nu șteargă ce am construit. Când am auzit că trebuie să povestesc ceva din viața mea, nici nu am mai stat pe gânduri, pentru că am atât de multe de spus și de exprimat, încât sufletul meu nu poate sta liniștit, motiv pentru care acum ceva timp am scris o carte pentru o persoană care îmi mângâie fiecare zi.
    E momentul să-mi las inima să-mi conducă degetele firave pe această tastatură.. este vorba de o călătorie a inimii intr-o zi de sâmbătă, o călătorie de o zi, cât un weekend, cât o lună, căt o viață, când mii de sentimente mă încercau și mă provocau la o mică excursie, poate una neobișnuită pentru oamenii care înainte de toate gândesc rațional și apoi cu sufletul. Zis și făcut! Cobor grăbită din pat, îmi aleg hainele cu grijă, cât mai groase, desigur..căci al meu suflet era înghețat de câteva zile.. Și nu imi era de frigul de afară, căci iubirea m-a încălzit întotdeauna, însă imi lipsea ceva, sau mai bine spus, imi lipsea cineva.. imi lipsea EL. Am preferat să scriu cu literi mari, căci la fel de mare este și în sufletul meu, căci la fel de mare este și fericirea de care am parte lângă el. Am omis să spun că sunt studentă, una puțin ciudată probabil, eu nu port tocuri și rochițe, eu port bocanci și uniforma, eu nu folosesc machiaj, eu mă folosesc de zâmbet. Și el este student, la fel ca mine, poartă bocanci și pe umeri ani de armată în spate, căci suntem absolvenți de colegiu militar. El îmi e plecat în tabăra de instrucție, iar eu nu îmi găsesc locul în camera asta mare și spațioasă. Alerg grăbită la telefon și întreb un coleg dacă vrea să mă însoțească într-o mică excursie, undeva la munte, la peste 1500 m altitudine, la niște cabane unde câțiva studenți își fac veacul și se pregătesc pentru a deveni ofițeri. Nu a stat pe gânduri și a acceptat propunerea, deși părea imposibil de ajuns cu mașina pe care o aveam la dispoziție, dorința mea arzătoare de a ajunge să-mi văd iubitul era prea mare pentru a nu putea realiza asta. Se spune că atunci când îți dorești cu adevărat să faci ceva, imposibilul devine posibil, iar eu, după toate cele întâmplate, m-am convins că pot face ce îmi propun, că sunt puternică și mândră de tot ce am realizat. Ne-am urcat în mașină, și nu vă imaginați o mașină de teren, ci una micuță, pentru un drum normal, însă ambiția era prea mare, așa că ne-am aruncat în spate și o raniță mică, pregătiți de marș. Mergeam încet, mă lăsam purtată de frumusețea peisajului alb, și de jocul grăbit al fulgilor care voiau să ne aștearne un covor impecabil pe drumul anevoios și lung. Deschideam din când în când geamul, căci emoțiile eram din ce în ce mai mari, cu fiecare metru parcus, observam cum urcam din ce în ce mai greu, mi se părea că totul este împotriva noastră, însă am decis să continuăm. Drumul devenea aproape imposbil, mai aveam în jur de 7 km, o discanță mică pentru sutele de marșuri la care am luat parte timp de doi ani și jumătate. Deja făceam planul, cum să ajungem în timp util, cum să ne întoarcem la timp, pentru că mediul în care trăim are un program strict care necesită a fi respectat. Ceva parcă nu mă lăsa să cobor din mașina, sufletul parcă împingea mașina să mai înainteze încă puțin până când un domn, dintr-o mașină de teren, probabil om al zonei, ne face semn să coborâm. Parcă și el dezamăgit, ne recomandă să nu mai urcăm datorită incidentelor care s-au întâmplat în acea zona. Mă uitam cu răutate la el, si îmi spuneam că nu am venit degeaba aici și că vreau să fac ceea ce mă face fericită cu adevărat. I-am spus că vom continua să mergem pe jos, căci suntem mari și ne descurcăm. Era uimit de ceea ce vedea, se uita cum ne echipam cu bocanci și pelerină și era tare curios de ce vrem să ajungem sus. Ei bine, stimabile domn, astăzi m-am gândit să mă bucur de iubirea pe care i-o port unui om drag sufletului, azi m-am gândit că merită să îi fac o vizită și pentru mine nu contează condițiile în care ajung, îmi este dor de el și este tot ce îmi doresc în momentul de față. Nu îî venea să creadă că aude asta de la mine, o fată aparent firavă și sensibilă, a stat puțin pe gânduri și ne-a spus că nu a auzit niciodată niște cuvinte așa frumoase și că își dorește să ne ducă el până sus și să stabilim o oră când se poate întorce după noi. Am stat câteva minunte și m-am ascuns în brațele lui mari. Dumnezeu cred că dă omului după suflet. M-am simțiti binecuvântată și iubită de cineva de sus. A fost cea mai frumoasă experiență din viața mea, am cântat tot drumul, admiram peisajele și povesteam despre iubitul meu și despre surpriza pe care i-am pregătit-o. Deși erau doar 7 km până sus, a durat aproximativ o oră să ajungem din cauza zăpezii și a drumului care urca la infinit. Vedeam cabanele, iar sufeltul meu parcă voia sa sară pe geam, să ajungem cât mai repede, eram mai nerăbdătoare ca oricând. I-am mulțumit acestui domn minunat, și am stabilit să vină peste patru ore. Alergam fericită prin zăpada grea, mă apropiam de cabana lui, plină de emoții. Nu știam ce face, nici măcar dacă îl găsesc, căci acolo nu există semnal. Ajung în fața cabanei, moment în care el tocmai ieșea, i-am sărit fericită în brațe și mă simțeam împlinită. Nu mă interesa că urma să îndur frigul pentru 4 ore, iubirea noastră este suficient de puternică încât să mâ încălzească, nu mă deranja că stau în zăpadă, că îmi este foame, sau că nu am condiții de cinci stele, eram în locul potrivit cu omul potrivit. Îl strângeam în brațe la infinit și eram mai fericită ca niciodata. Se spune că în viața întâlnești o singură persoana care e capabila să îți ofere fericirea eternă, iar eu simțeam ca o am lângă mine. Au fost cele mai frumoase patru ore din viața mea, sufletul meu s-a vindecat de dor, mi-am luat doza de iubire, iar sufeltul îmi era împăcat. Acel domn ne-a așteptat exact cum am stabit, ne-a lăsat la mașină, iar eu nu știam cum să îî mulțesc pentru fapta bună. M-a încurajat și deși era cu mult peste cei 20 de ani ai mei, mi-a spus că mă admiră și că orice ar fi, să nu renunț niciodată la visele mele. Am ajuns la cămin înghețată, nu simțeam nimic și nici nu aveam nevoie de altceva, eram fericită și știam că și pe el l-am făcut fericit. Îl iubesc așa cum nu îmi imaginam vreodată că poți iubi o persoană. Iar pentru cine citește aici, și rămâne dezamăgit că nu am povestit o călătorie excepțională, vreau doar să spun că locul puțin contează atunci când ai fericirea în mâini, iar noi, oamenii, ar trebui să ținem cont de sentimente și să trăim după placul inimii.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ce poveste frumoasă…călătoriile și dravostea merg frumos de mână. Omul sfințește locul și de cele mai multe ori, când retrăim amintiri de fapt retrăim sentimentele pe care, oamenii care au fost alături de noi, ne-au făcut să le simțim. Mult succes și multe călătorii pline de dragoste!!!

      Apreciază

  16. Pare relativ usor sa iti povestești cele mai frumoase amintiri din cea mai frumoasa vacanta in cea mai frumoasa destinatie. Pentru mine, cel putin, nu este deloc simplu sa o aleg pe „cea mai cea” pentru ca fiecare calatorie a fost unica si si minunata in felul ei. Am cunoscut oameni noi peste tot pe unde am călătorit, am vizitat locuri senzaționale si m-am „alintat” in culturi diferite. Pot spune ca iubesc apele de un albastru perfect ale Greciei, spiritul petrecaret si fresh al Spaniei, aerul romantic si burghez al Franței (nu numai al Parisului, splendid de altfel), agitația de lângă noi, de la bulgari💃🏼, arhitectura si mâncarea Italiei, mai ales ale Romei pe care am vizitat-o de 3 ori si mereu simt ca imi ofera ceva diferit si ma uimește cu ceva diferit si nu in ultimul rand ador si ma fascinează ciudățeniile in materie de orice ale Thailandei, locul în care am fost in „zece zile de miere” si in care m-as întoarce în fiecare zi și sigur nu m-as sătura.
    Totusi in inima si in sufletul meu tind sa aleg de fiecare data locații „care au o mare”, exact asa ma exprim pentru ca iubesc marea, iubesc căldura, iubesc vara, iubesc nisipul si ii multumesc mamei ca sunt născută în toiul verii, în luna lui cuptor.
    Asa ca indiferent de locațiile vizitate, de regiunile, tarile si chiar de continentele pe care urmează să le descopăr, gândurile si sufletul meu se vor întoarce întotdeauna la acele momente din copilărie in care vacanța perfecta insemna 5 zile pe litoralul românesc, la Jupiter sau Eforie, 5 zile in care toata „marea” era a mea.
    Da, acum, scriind toate aceste lucruri si trecandu-mi prin minte tot „filmul” vacanțelor mele, pot spune clar si răspicat că cele mai frumoase amintiri sunt acelea pe care le-am adunat an de an si uneori o data la 2 sau 3 ani, cand mergeam cu părinții la mare. Mi-a dor de momentele alea, mi-e dor sa aud „mai iesi si tu din apa”, „ti-a luat mami porumb fiert” sau „hai sa te arunc in valuri”. Fotografiile din albume si magnetii de frigider spun povesti, povesti frumoase. Cred ca defapt cele mai frumoase amintiri sunt cele cu familia, întipărite adânc în minte si in suflet si acum, pentru ca am si eu familia mea, voi încerca mereu sa adun in acest „bagaj” cele mai faine momente si sa intiparesc in mintea copiilor mei (cand voi avea) si a soțului cele mai minunate clipe.
    Exista o expresie pe care o iubesc si care mi se potriveste foarte tare…”daca ar fi gratuit sa călătorești (sau mai ieftin poate 😊) familia si prietenii mei nu m-ar mai vedea niciodata”…Si as corecta putin, în sensul că i-aș lua pe toti cu mine sa completăm acele pagini din „albume” 🤗

    Apreciat de 1 persoană

    1. Pur și simplu minunat! Într-adevăr, suntem o ,,gașcă” mare cei care am trăi prin călătorii și am călători trăind. Cele mai frumoase călătorii sunt cele care ne lasă fără cuvinte, dar totuși ne transformă în povestitori. Mult succes!!!

      Apreciază

  17. De mica mi-am dorit sa pot sa calatoresc , sa ajung sa vad si alte tari. Pana acum 2ani, nu stiam cum e sa iesi in afara , poate mi-a fost si teama de nou, si poate nu gasisem nici persoana alaturi de care sa imi doresc sa fac pasul acesta.
    Cea mai frumoasa vacanta pana acum din cele 3 (Berlin,Athena,Rhodos) a fost Rhodosul; poate ca am si stat mai mult, dar tot nu am avut timp sa vizitez tot, este o insula unde chiar nu ai timp sa termini tot de vazut, sau sa te bucuri indeajuns de plaja( pentru ca nu stii pe care sa o mai incerci) una mai linistita, alta mai agitata, peisaje de vis, flori peste tot, intr.un cuvant paradis -insula soarelui.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Sa pot numi cea mai frumoasă și spectaculoasă vacanță imi este destul de greu,nu numai una mi-a rămas vie în adâncul sufletului dar,cu toate acestea una singura dainuia in gandul meu si in toate acele zile mohorate si pline de agitație ea imi luminează gândurile caci există si momente in viata minunate.Toata aceasta amintire poartă numele Italiei si mai exact a Siciliei.In momentul cand am mers in agenție sa luam biletele am fost emoționați amândoi….amandoi insemnand eu si iubitul meu.Era prima dată când noi ne-am organizat o vacanță din propriile forțe.Venind ziua cea mare a fost ceva mirific pentru mine ,fiind prima dată când zburam cu avionul…am avut o încărcătură emoțională ce nu reusesc sa o exprim in cuvinte.Ajunsi la.destinatie am fost întâmpinați de mama iubitului,ce ne aștepta cu emoții;pot spune ca fara ea nu am fii reușit să descoperim asa frumusețe niciodată.Ne-a dus in locurile care te faceau sa crezi ca tot din jurul nostru pare un vis sau mai degrabă un rai.ZOna turistica Taormina si Firenze sau Florența m-au emoționat până la cer si inapoi ba chiar aveam lacrimi subtile.Vulcanul Etna mi-a dat emoții fiind atât de cunoscut în Europa si auzind de el doar la orele de geografie ,eu am reusit sa ajung la el ,sa vad si sa descopar inca prezente casele acoperite de lava si sosele realizate din lava lui.Sunt sentimente si locuri pe care nu le trăiești si descoperi zi de zi.Siracusa,Carlentini,Giare,Augusta ,Porto di CAtania au fiecare părticica lor care mi.a rămas amintire.Sunt multe amintiri si locuri precum un rai ce am trăit acolo la intensitate maximă,de as povestii cu lux de amănunte nu ar ajunge 24 h.Cert este că oriunde as merge in lumea asta consider că as aprecia fiecare floare si fiecare colt de oraș.

    Apreciat de 1 persoană

  19. Nu este deloc usor sa povestesti cea mai frumoasa vacanta cu o destinatie superba avand ca subiect fotbalul. O sa incep cu trezitul la 3:00 Bucuresti, ma imbrac imi iau rucsacul si ma indrept spre Aeroportul Otopeni pentru a decola la ora 6:00 spre Roma. Emotiile incep sa ma cuprinda usor, usor. Aterizez in jurul orei 7:30 la Roma. Ma urc in autobuzul ce ma va duce in centrul orasului, centrul unde mai poposisem de atatea ori, dar niciodata cu o asa emotie ca pana acum. Ma cazez si incep sa ma pregatesc de meci, meciul unde imi voi vedea echipa mea favorita de peste hotare – Juventus Torino.Echipa ce o sustin din 93-94 cand tata a adus acasa o parabolica imensa pentru a vedea campionatul Italiei, campionat desemnat la vremea respectiva cel mai puternic din lume. Se face ora 15:00 si ma indrept spre Stadionul Olimpic din Roma – Curva sud ospiti, sectorul unde va sta galeria celei mai iubite echipe din Italia si una din cele mai iubite din lume. Intru in stadion imi caut frumos sectorul apoi randul si locul. Ma asez frumos pe locul meu si astept sa iasa echipa la incalzire. Primul iesit Gigi Bufon – un monument al fotbalului din intreaga lumea, probabil cel mai bun portar care a existat pana in prezent. Iese si echipa , baietii ne saluta, ii primim cu aplauze. Meciul sta sa inceapa. O atmosfera superba creata de cele 2 galerii, mai ales de cei de la Lazio, fiind gazde au o galerie mult mai numeroasa. Nici noi nu stam rau. Am umplut jumatate de peluza, aproximativ 8000 de suporteri veniti de la Torino, din Italia si din intreaga lume. Incepe meciul, inceput foarte echilibrat. Usor, usor incepem sa punem stapanire pe joc iar a doua repriza a fost o dominare totala noastra ( Juventus ). Meciul se ajunge in minutul 90, era 0-0, probabil toata lumea era resemnata cu rezultatul de egalitate. Eu nu. Am aruncat o privire, un gand catre cer si am zis nu se poate termina 0-0 meciul acesta, nu am venit la Roma sa-mi vad echipa favorita fara a ma bucura de victorie. Trebuia sa se intample ceva. Ce credeti? S-a intamplat. Dybala ( La Joya ) a luat o actiune pe cont propriu cum numai el poate si a sutat in vinclu.Gol de senzatie reusit de La Joya al nostru. Aveam impresia ca visez, ca traiesc ceva ce nu este adevarat. Nu visam, era adevarat, era bucuria care mi-o doream din 93-94, era momentul unic la care am visat de mic. Da, eram eu cu ai mei juventini bucurandu-ne. Binenteles mi-au dat lacrimile de fericire, de bucurie, o bucurie care nu o traiesti in fiecare zi, in fiecare luna sau an. Faptul ca am fost acolo, ca am asistat la o victorie in ultimile secunde, ca am trait clipa pentru mine face una din cele mai frumoase vacante, de seara nu mai zic… O seara de neuitat si de povestit nepotilor :). Cu siguranta voi face cat mai multe vacante pentru a-mi vedea echipa favorita.

    O vacanta facuta din Iubire pentru Juventus….

    Frome Rome with love…..

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mi s-a făcut pielea de găină! Am retrăit emoția meciului din tur la care am fost pe stadionul celor de la Juventus, tot contra Lazio. Am avut mai mult ghinion când La Joya a ratat penalty în ultimul minut. Amintirea ta minunată e exact revanșa. Ce mică e lumea. Mult succes! Poate îți va aduce un premiu să îl folosești pentru o călătorie în Torino!

      Apreciază

  20. E foarte vreau să aleg o singură amintire. Un moment deosebit a fost cand am urcat până la etajul 124 în cea mai înaltă clădire din lume – Burj Khalifa – m-am simțit „On top of the world”. Asta e însă doar una din amintirile si experiențele de neuitat din călătoriile mele, povestea continuă…

    Apreciat de 1 persoană

  21. Citind povestioarele scrise de ceilalti, mi-as dori si mai tare ca a mea sa includa o calatorie peste hotare..in schimb, se aseamana mai mult cu..a ta..
    Toata copilaria mi-am petrecut-o la o aruncatura de bat de Dunare(la propriu :D), si, desi nu am reusit sa invat sa inot, mi-am dorit mereu sa vad marea,ale carei valuri apucam doar sa mi le imaginez pe atunci..
    Apoi..am plecat la liceu, la aproape 300 de km de casa, cu speranta unor realizari pe care nu le vedeam implinite la malul Dunarii.. am crescut prea repede, parca, in cateva luni, incat ma simteam acolo de o vesnicie, si mult mai rar, copil..
    Am realizat ca nu e totul asa roz ca acasa langa mama, ca nu e totul asa usor ca in scoala generala, dar cu mult efort, la sfarsitul primului an, am reusit sa fiu atat de sus cat am sperat.. si mai mult decat diploma si „coronita”, am primit ceva minunat pentru mine, o tabara la MARE!! (acolo, elevii premianti erau recompensati cu o tabara de 10 zile la mare) cum m-am simtit? In extaz!!!
    Atat de fericita ca m-am apucat de bagaj cu o saptamana inainte..si numaram zilele pana la intalnirea mea cu marea..
    In ziua dinaintea plecarii, a fost „adunarea generala” la liceu, cu toti norocosii, si desi am fost instruiti peste masura despre lucrurile pe care nu aveam voie sa le facem, tot mi se parea cel mai frumos lucru ca urma sa ajung acolo, atat de frumos incat desi desteptarea era la ora 5 dimineata, am apucat sa dorm doar o ora, de nerabdare..
    Bineinteles ca treaba asta m-a facut sa dorm aproape tot drumul, cu tot extazul meu :))
    Siii…am ajuns la mareee!!
    Pentru ca medicul insotitor nu ne-a dat avizul pentru a sta la soare intre orele 12-16, a trebuit sa-mi umplu timpul cu despachetatul, explorarea imprejurimilor..dar, intr-un final, am plecat spre plaja..noroc ca era doar la vreo 10 minute de locul unde eram cazati(stateam undeva in Mangalia).
    E de prisos sa mentionez ca nu am apucat sa mi aranjez lucrurile pe nisip, ca am si intrat in mare, si am facut cunostinta cu primele valuri, care bineinteles, erau mai puternice decat ma asteptam eu, si care m-au facut sa simt din plin gustul apei sarate:)) pana si faptul ca putinul machiaj pe care uitasem sa l dau jos se intinsese pe toata fata, ma amuza. Eram fericita ca in sfarsit am ajuns la mare..realizare care cu cateva luni in urma inca mi se parea la maaare distanta.
    Intr-una din zile, mi s-a mai implinit o dorinta.. Ne-am trezit cativa, in jur de ora 5, dupa doar vreo 2 ore de somn, si am pornit catre plaja(pe jos, desi drumurile pana la plaja le faceam cu autocarul in restul timpului), mai mergand, mai alergand, doar doar sa nu intarziem..si am ajuns cam cu vreo 10 minute mai devreme..
    Nici nu parea ca e atat de devreme, pentru ca plaja era destul de populata..dar era normal..cine merge la mare si nu-si doreste sa vada macar o data rasaritul??
    Era printre putinele rasarituri pe care le vazusem pana atunci, dar sunetul micilor valuri care se izbeau de mal, nisipul rece care se simtea sub talpile mele, reflexia multicolora a soarelui in mare, pescarusii care zburau in zare, cu siguranta au facut ca acela sa fie cel mai frumos..

    Mai e ceva ce nu am mentionat despre aventura mea la malul marii..in prima zi m-am indragostit de mare. Iar in a doua, de el🙈 El, langa care m-am bucurat si de urmatoarele tabere la mare, si de iesirile la munte, care mi-a facut mai usori anii petrecuti departe de ai mei, care de atunci e langa mine. El, cel care mi-as dori sa ma tina de mana la primul zbor cu avionul, si in fiecare calatorie, fie ea in tara, fie la Paris, sau in orice colt minunat al lumii.

    Apreciat de 1 persoană

  22. ,,Călătoritul te lasă fără cuvinte, iar ulterior te transformă într-un povestitor!” Deci, ar trebui să îmi fie ușor să povestesc cea mai frumoasă călătorie din viața mea 🙂
    Încă din clasa a II-a, de când am început să învățăm limba franceza, admiram fotografiile din manual cu impunătorul Turn Eiffel, cu frumosul bulevard Champs Elysees, cu piramida de la Louvre etc. Tot începând cu această perioadă făcusem o pasiune pentru muzica franțuzească. Până la sfârșitul clasei a 8-a, am adorat-o pe profa de franceză pentru cum ne-a făcut să iubim materia și să ne introducă în lumea ,,aia” (ne aducea mereu casete cu muzica de acolo, cărți poștale etc)
    îmi amintesc cum îl ascultam pe Joe Dassin, cu celebra melodie Champs Elysees, și mâncam cornulețe aduse de profa și cum…îmi doream să ajung acolo!
    și uite că…acum un an, pe 3 martie, am aterizat unde mi-am dorit de copil să ajung! Sunt foarte multe de povestit dar am să mă rezum la o singură zi…4 martie!
    Ne-am trezit foarte devreme, ,,să avem timp” 🙂 Am mâncat un croissant cu unt, am băut o ceașcă de cafea și am pornit la drum cu harta în mână. Am coborât la metrou, cu destinația Turnul Eiffel. Și acum îmi amintesc cum am ieșit de la metrou pe malul Senei, cum am inspirat adânc și cum instantaneu, mi-au dat lacrimile…eram ca un copil mic! Trebuie să menționez că am avut multe ieșiri din țară, nu era sentimentul acela de primă călătorie făcută în afara României, era vorba doar despre faptul ca eram acolo, în lumea aia, pe care o visasem când eram copil și mâncam cornulețe făcute de profa! Am urcat în turn, am făcut poze,ne-am sărutat, ne-am îmbrățișat, am plâns! Ne-am continuat drumul stabilit ajungând, evident, pe bulevardul lui Joe Dassin. Plimbarea nu putea fi perfectă fără o beretă ca a lui Gavroche, și fără o umbrelă 🙂 Începuse ploaia dar asta nu ne-a stricat ziua care abia începuse. Am oprit la un restaurant specific, am mâncat supă de ceapă, rață și creme brulle, ,,ca la Paris”, zic 🙂 Am băut un pahar de șampanie și odată cu finalizarea prânzului a apărut și soarele. Așa că am revenit în zona Turnului. Îmi doream foarte mult să îl văd și noaptea, deoarece auzisem că este feeric. A zburat timpul repede și iată că, odată cu lăsarea serii, Turnul s-a luminat în milioanele de luminițe care, din moment în moment luminau mai tare sau mai încet…un joc de lumini superb care a transformat parcă totul…La un moment dat iubitul meu își dorea să admirăm peisajul ,,Doar noi.Separați. E mai romantic.” Încerca parcă din răsputeri să mă facă atentă…și a reușit…după câteva fraze mi-am dat și eu seama ce urma 🙂 DA a fost răspunsul…Și apoi iar ne-am sărutat, ne-am îmbrățișat, am plâns! Încă mă emoționez când îmi amintesc…a fost mixul perfect: PARIS + EL!
    P.S. Nu am văzut nimic în neregulă: nici românii care nu ne fac cinste, nici străinii care vindeau turnulețe la kilogram, nici ploaia…nu am ,,văzut” nimic altceva decat orașul meu. Ne-am promis ca atunci când copiii nostri vor avea minim 5 ani, vom reveni acolo! Disneyland si alte locuri unde nu am reușit să ajungem!
    Acum, la un an după această călătorie, mai avem puțin până vom spune DA și în fața societății 🙂 și așteptăm cu nerăbdare următoarele 2 călătorii stabilite: Rusia (Moscova+Sank Petersburg) și Londra (o reîntoarcere).

    Apreciat de 1 persoană

  23. Ghid pratic: Cum sa circuli cu metroul in Berlin

    Noi, baietii, odata cu aparitia retelelor de socializare, am derulat operatiunea de creare a unui grup unde sa dezbatem diferite subiecte. Pe ordinea de zi niciodata nu isi gaseste loc vreun subiect serios. Si uite asa am ajuns sa planificam un city break intr-o locatie deosebita. Acolo unde bombele isi vor face loc si pe piata en-gross. Nu am ezitat sa spun „Da, merg”, desi nu stiu nici in momentul asta de ce am facut-o. Din gasca aia mare de baieti, am ramas doar 3 si ca o completare feminina, ni s-a alaturat prietena unuia dintre noi. Zis si facut. Cumparat bilete, plecat, ajuns.

    Nu va povestesc nimic din ce prezinta Berlinul sau de ce a aparut el pe harta pentru ca mi-as dori sa mergeti si sa il vizitati. Singura experienta de care sunt „mandru” s-a intamplat in a III-a zi de sejur din cele patru. Ne-am trezit dimineata si ne-am propus sa batem la pas orasul pentru a vedea si ultimele puncte de interes turistic . Spre seara am hotarat cu gasca sa mergem intr-o piata unde se organiza un targ gastronomic si nu numai. Dupa ce am servit cate ceva acolo, am hotarat sa plecam catre hotel si sa ne luam la revedere de la Berlin. Ee..aici intervine Michiduta, cel cu o coada mica si ascutita. Noi ca cetateni civilizati , in primele 2 zile am circulat corespunzator si legal, achizitionand bilete de transport in comun. Ee..acum dupa o carafa de vin fiert si un wrust ( un carnat gustos, mic si ambitios ca si ierarhizare in clasamentul carnatilor internationali), ne-am ambitionat sa nu mai cumparam bilet la metrou. Pai ce Hesus Cristian al XIV-lea, am mers doua zile si nu ne-a controlat nimeni iar acum mai aruncam 12 euro/ grup pentru bilete. Hai sa ne urcam in metrou fara bilete si cu nasul sus..ca na..suntem europeni. Si hop. A trimis marele Alah, in a doua statie, 2 soareci negri. Noi, stateam linistiti pe scaune ca si copiii la gradinita cand sunt pedepsiti. Unul din ei implementeaza aceiasi metoda romaneasca: ” Biletele si abonamentele la control”. Noua ni s-au marit pupilele si daca am fi purtat scutece, eu sigur l-as fi udat. Ii explicam soarecului ca nu avem bilete si ne spune: ” Ok, coborati la prima statie” (bineinteles , intr-o engleza perfecta si de la capat si de la coada…soarecului). Numai ca Doamne Doamne nu prea e prieten cu Alah si la a doua statie vin dupa noi soarecii ( termenul de soarec este asimiliat termenului de controlor dar din motive subiective am considerat ca acest rozator prezinta o delicatete deosebita). Incepem discutia si ne prezinta ei cu voci suave faptul ca amenda este de 60 de euro / cap de „citybreaker”. In momentul ala, sangele de roman a inceput sa circule prin vene si sa puna in aplicare metode de negociere ca sa „o scoatem mai ieftin”. In tot acest timp, cuvinte de lauda si delicatete ( in limba romana) erau adresate catre cei doi. Frigiderul soarecilor era umplut cu generozitate. De la branza feta, Sveiter si Emmentaler. La un moment dat, dupa cateva minute de negocieri, se retrag ei doi intr-un colt. Dupa cateva minute , soarecul mai mic si mai indesat, cu burta plina, vine la noi si incepe sa vorbeasca in limba romana. Opaaa..Stop joc. Jucam intr-un film ? Soarecul 1 era din Serbia, dintr-un satuc mic de soareci de pe marginea granitei. Asta e, prietene. Pastreaza frigiderul. Ne-a explicat el cu o voce de bariton ca al lui coleg care, apropo, era un pic muslim ( oameni deosebiti cu deficiente din punct de vedere al bubuiturilor si pe care toata viata mi i-am dorit sa ii cunosc), nu accepta sa fim iertati dar ne propune varianta sa platim doua 2 amenzi. Si am platit. 120 de euro, bani de suveniruri si bilete de metrou pentru a doua zi catre aeroport. Ups.
    Si uite asa, am luat noi amenda la metrou in Berlin. Colac peste pupaza, in momentul cand am verificat cele doua chitante de amenda, ambele aveau acelasi numar. Practic, cei doi soricei au incasat 60 de euro (bani de wrust).

    Daca va hotarati sa vedeti Berlinul, cumparati-va „belet” .

    Vacanta placuta !

    Apreciat de 1 persoană

  24. „Fill your life with adventures not things. Have story to tell not stuff to show”.
    În sfarșit…am crezut ca nu mai apuc să scriu si eu…nu doar despre amintiri din calatorii, ci despre sentimentele care te încearcă atunci când alegi să pleci departe. Azi m-am deteșat de munca, am liber de la serviciu si… liber la retrait și împartășit momente emoționante, si parca ma simt ca în orice călătorie, ieșită din zona mea de confort.
    Cred că motto-ul de mai sus ar trebui să ne ghideze un pic către ceea ce putem acumula prin călătorit…cred că în viața asta, și așa scurtă, poveștile trăite în vacanțe rămân într-un sertar cu amintiri plăcute, amintiri și sentimente pe care nimeni nu ni le poate lua. De călătorit…am călătorit mai mult în România. Și da…și noi avem nu doar lucruri și locuri de arătat, ci adevărate comori, după care „tânjesc” mulți străini. Am încercat până anul trecut să descopăr întâi România, să mă bucur de superbitatea acesteia, ca apoi să încerc locuri noi, să cunosc oameni noi și să intru în contact cu alte culturi.
    Prima călătorie în afara, a marcat și primul zbor cu avionul, aceasta se întâmpla, coincidență… fix anul trecut…iar destinația a fost una WOW…FLORENȚA „leagănul renașterii”. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de acest oraș, nu ai cum să nu-ți mai dorești măcar o dată să-i străbați străzile înguste.
    Am descoperit Florența, la pas, mulți kilometrii pe jos, însă nu am vrut nicio secundă să pierdem micile secrete pe care Florența ni le-ar fi putut ascunde. Ce poate fi mai frumos decât o după-amiază, spre seară petrecută pe scările din Piazzale Michelangelo, unde un bătânel cu o vioară, parcă fermecată, răscolește tot ce crezi că mai era normal în tine…acordurile viorei se îmbinau atât de armonios cu splendoara Florenței, văzută de sus, si parcă așezată la picioarele tale, iar pentru un moment timpul ai crede că s-a oprit în loc… ce sentimente frumoase și da!!! muzica îmi răsună in cap acum…După o asemenea panoramă superbă, n-ai mai vrea să pleci, însă mai sunt și alte locuri de vizitat, care, sincer ma fac să revin cât mai curând…Piazza de Duomo (Catedrala, Cupola, Campaniile, Santa Reparata), Capela Medici, Galeria Uffizi, Piazza Santa Croce și un moment de reflecție, imbinat cu cea mai gustoasă înghețată…unde alt undeva decât pe Ponte Vecchio, sau o seară liniștită, în aer liber, pe trepte, sub acorduri de chitară savurând cea mai gustoasă pizza, după care am așteptat la o coadă imensă, insă efortul a meritat…papilele gustative au fost încântate.
    Însă a venit momentul să mă trezesc …mi-am făcut puțin timp pentru suflet să retrăiesc prin cuvinte momentele de atunci…momente prețiose lângă persoana iubită și lângă prieteni.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Asta chiar e o poveste de spus, o poveste care umple viața. Îți împărtășesc dragostea pentru Florența și amintirile unei vacanțe perfecte alături de cei mai potriviți oameni. Piazzala Michelangelor e mai mult decât un loc…e o stare sufletească deasupra celorlalte, cu propria muzică. Mulțumesc pentru împărtășirea acestei amintiri care mi-a readus gândurile de a mă întoarce în Florența. Mult mult succes!

      Apreciază

  25. O completare….
    Cu o anumită urare !!!

    Când secunda vieții,
    Vibrează în ritmul tinereții…
    Iar tabloul frumuseții,
    Are penelul sensibilității…
    Iubirea te îmbrăţişează…
    Împlinirea îţi serbează….
    Toate trăirile sincere care se eternizează !
    Sufletul îţi scrie…
    Atâta timp cât inima e o feerie !
    Unde-ţi scrie ?
    Poate fi doar a vieții tale simfonie….
    Sau o primă foaie de hârtie…
    Apoi….şi altele o să mai vie !!!
    Dar fiecare ştie…
    E o mică nebunie….
    De care ființa fiecăruia ştie !!!

    Apreciat de 1 persoană

  26. Patru ore în Roma

    Da, știu, capitala Italiei e un magnet pentru români, de la Badea Cârțan încoace, fie că e vorba de turism ori hămăleală prin locuința vreunui „înaintat în vârstă”. În cazul meu, rețeta a fost simplă: bilete de avion ieftine, cazare pe șoseaua de centură. Bine, nu chiar la propriu, la o pensiune de la periferia orașului, în fața căreia niște fete harnice voiau să facă un ban cinstit. Nu știu exact cu ce se ocupau, dar păreau a fi destul de cunoscute în Roma, pentru că cei mai mulți șoferi, care treceau pe lângă ele, claxonau. Nu știu nici dacă erau băștinașe sau de altă nație, dar cred că „hai, fă, fată, nu fi nebună” nu are sens în altă limbă în afară de a noastră.
    Nu insist asupra obiectivelor și frumuseților din Roma. Probabil că au făcut-o câteva milioane de turiști înaintea mea, în relatări mai mult sau mai puțin subiective. Două zile au trecut rapid și ar mai fi mers vreo trei, dar vorba moldoveanului cu ajutor social „taim is mani”! Fain oraș, dar scump! Cel puțin pentru buzunarul meu de atunci. Eram atât de sărac, încât, după ce am ajuns de la aeroportul Ciampino la pensiune, traversând tot orașul, am mai rămas cu jumătate din banii pe care-i aveam pentru tot citybreakul. ’Talienii ăștia-s mai ceva ca popii, sunt în stare să te taxeze și pe aerul pe care îl respiri! Vă jur! Asta nu are legătură cu faptul că am ajuns la miezul nopții și că nu mai circulau mijloacele de transport în comun ori că nu am ajuns la timp la cazare și am fost taxați pentru întârziere! Nu! ’Talieni-s vinovați! După bunul principiu: „Cu toții greșim, dar mai ales ceilalți.”
    Sărim peste vizite, cozi la obiective turistice, poze și alte trăiri „emoționante, dar pline de bucurie sufletească”, vorba Poetului, și ajungem la ultima seară. Se dă următoarea situație: ai avion la șase dimineața, deci la patru trebuie să fii în aeroport. Îți mai iei cazare pentru noaptea respectivă? NORMAL CĂ NU! Că doar ți-ai cheltuit jumătate din buget în primele trei ore petrecute în Roma! Așadar, mijloc de decembrie, ora 22, termometrul trece de zece grade doar dacă-l ții în buzunar, kilometrajul e dat peste cap (ăla de le știe pe toate, Google, zice că am mers pe jos aproape 20 de km), iubita încă se gândește la mult visata cină romantică, recomandată de un coleg de serviciu, la un restaurant fistichiu. Mă uit la portofel, el la mine… și parcă ar vrea să-mi spună „ai greșit buzunarul, băiatul meu!”. Dar, ca un cavaler ce sunt, mă gândesc să îi ofer iubitei mele o călătorie romantică! În primă fază pe un „cal alb de subteran”, cu mai multe vagoane, și apoi cu un altul albastru și de suprafață, care troncănea din toate încheieturile. Ne îndreptăm spre aeroport, unde urmează, sperăm noi, să așteptăm la căldurică venirea orei patru. Până la urmă orice bancă pare confortabilă, după atâtea ore cu „autopasul”.
    Deși nu este foarte mare, terminalul „plecări” pare rezonabil pentru a rezista încă șase ore. Doar că, la un moment dat, în difuzoarele acestuia se aude o voce prietenoasă, aducând o veste dezastruoasă: „vă informăm că între orele 24 și 4 acest terminal se va închide”. La început am crezut că-i o glumă proastă și că, în cel mai rău caz, o să fim închiși înăuntru. O întreb încă o dată pe vestitoarea necazului dacă a glumit sau a vorbit serios. Avea o față mai acră decât castraveții murați la finalul iernii. „Da, trebuie să ieșiți afară! Și dacă nu vreți, o să vă convingă carabinierii”, îmi spune acritura. Pe față mi se așază un zâmbet atât de tâmp, încât s-ar potrivi pentru coperta uneia dintre cărțile aproape inutile, cu titluri senzaționale ca „Fericirea stă în tine!”. Vestea că mai avem de stat doar câteva zeci de minute la căldură stârnește reacții diverse: un african se descalță, două românce încep să se certe, unui italian îi cresc ochii în orbite. Plutea panica în aer ca la accidentele aviatice, că tot eram pe aeroport.
    Știți cum e când sună ceasul la opt dimineața, zici că mai stai în pat cinci minute și te trezești la zece? Așa a trecut și timpul până la miezul nopții. Nici măcar Bruce Willis nu ne mai poate salva acum! Și dacă am învățat ceva despre carabinierii italieni, este faptul că sunt foaaarte punctuali!
    Așadar, încep cele mai lungi patru ore din viețile noastre. Pe lângă cei despre care v-am spus mai sus, ni se alătură de la terminalul „sosiri” alți patru turiști, care mai de care mai pregătiți să înfrunte singurul grad cu plus din termometre. Unul dintre ei, venind probabil din țări mult mai calde, sigur își dorește acum să-i crească pantalonii de la genunchi până la glezne, pe acea porțiune care, după jumătate de oră de stat afara, începe să se învinețească. Conaționalele noastre renunță la cearta între ele și încep o discuție, civilizată în italiană și vulgară în română, cu un carabinier: cinci cuvinte-n limba lor, două înjurături în a noastră. Nu știu unde a apărut ruptura asta între români și italieni, pentru că, cel puțin teoretic, suntem rude. Adică Decebal și Traian… nu erau chiar familia tradițională, dar… în fine, mai bine nu dezvolt ideea.
    Femeilor le-a trecut repede și cheful de ceartă, și-au pus muzică pe telefon și au început să danseze… Fascinantă specie de oameni mai suntem! Una dintre ele a început să ne povestească drama vieții sale. Povestea clasică a unei familii destrămate, copii din flori și îngrijire de bătrâni. Genul programului: dramă. Vrând-nevrând am ascultat-o, până când intrarea în aeroport a început să se aglomereze. Pe rând, sosesc un cuplu de lituanieni, câțiva români (știu, pare că am invadat Italia), un armean, un turc și un american. Așa-i că pare a fi rețeta perfectă pentru un banc? Grupul începe să se omogenizeze, acest proces fiind ajutat și de sticla de tărie din dotarea nordicilor. Parcă nici frigul nu mai pișcă așa de tare, acum că toți și-au încălzit bujiile.
    Liderul găștii de turiști hăituiți pare a fi, incredibil, tot un român! Șapca întoarsă invers, glezne fine (adică epilate), dar ușor „avariate” din cauza goliciunii lor, carismă și o engleză vorbită aproape perfect.
    Armeanul este un personaj de-a dreptul savuros: vorbește vreo cinci limbi, studiază la o universitate din Grecia și în ultimele trei săptămâni a călătorit prin șapte țări. În plus, este cel mai darnic om pe care l-am întâlnit vreodată. Împarte toate suvenirurile adunate, tuturor celor din grup. Mai mult decât atât, ne invită și la el acasă, în Armenia, unde pretinde care are o vilă cu câteva etaje. Are ceva din aerul caucazian, care îmi amintește de personajul Borat. Cântă, dansează și mai realizează un lucru pentru care îi voi purta mereu un respect deosebit: face ca timpul să treacă mult mai ușor.
    Retras într-un colț, pe niște trepte, americanul începe să tremure. Ne strângem toți în jurul lui și încercăm să-l „revergorăm”, dar între a se mișca și a tremura pe scări prefera a doua variantă. Și el, asemeni nouă, are kilometrajul dat peste cap.
    Salvarea este, însă, aproape. Nu știu cum va arăta a doua venire a lui Iisus pe pământ, dar după ce am trăit fix la ora patru a acelei dimineți, am o vagă idee despre momentul în care se vor deschide porțile raiului. Universul devine un loc mai bun odată ce reintrăm în aeroport. Căldura ne lovește pe toți și, pe rând, picăm ca muștele într-un somn profund, sprijinindu-ne unii de alții. Tot pe rând, ne și trezim, în funcție de ora la care începe check-inul fiecăruia, gândindu-ne dacă experiența despre care tocmai v-am povestit este reală sau a fost doar un vis incomod, în miez de noapte. Chiar și acum mai am această dilemă…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Originală amintire…am râs cu lacrimi citind. Totuși cumva reușește să îți dea dor de plimbări, pentru că și aventurile astea în timp se transformă în amintiri de povestit nepoților și ei să râdă cu gura până la urechi. Mult mult succes!

      Apreciază

    2. Indiferent de experiență, este important să „deschizi ochii”, ca nu cumva să-ți scape ceva. În fiecare există ceva frumos, trebuie doar să găsești acel ceva și să te bucuri de el. Așa am făcut noi.

      Apreciat de 1 persoană

  27. Țin în mână bilețelul prăfuit care ascunde amintirea celei mai frumoase călătorii. Îl păstrez mereu în portofel, astfel încât de fiecare dată când am nevoie, să îmi pot potoli dorul și amalgamul de gânduri care mă năpădesc uneori. Această bucată mică de hârtie poartă povestea care va rămâne pentru totdeauna parte a sufletului meu.

    E dimineață. La orizont apar lumini crepusculare. Acest amalgam de emoții și trăiri îmi dă senzația că totul este un vis. Șiragul de nori pur și simplu se disipă rapid, iar ceața densă se transformă în raze de soare, ce îmi mângâie întreg corpul. Sunt în cea mai frumoasă călătorie din viața mea, alături de ea, de marea cu care fac cunoștință pentru prima dată.

    Ea, cu valurile-i ce-i vin încet spre mal să stingă nisipul fierbinte, face fericiți atâția oameni. La malul ei apar răzlețe falnicele castele de nisip făurite cu atâta trudă de mânuțele firave ale copilașilor harnici și dibaci. Ea umple cu entuziasm privirile care își găsesc o portiță să evadeze din rutina zilnică. Aici regăsesc bucuria sinceră din sufletul oamenilor. Aici sunt înconjurat doar de zâmbet, de lumină, de căldură. Marea mea, aș petrece alături de tine fiecare zi!

    Admir acea mare naturală, fără spărgătoare de valuri și stabilopozi, doar o uriașă apă… Astăzi, suntem singuri, doar eu și ea. Îmi place să stăm față în față, să ne vorbim și totuși să nu ne spunem nimic. Realizez că mi-am găsit menirea, aici alături de ea. Iubesc diminețile ei calde și serile senine. Cu tine, marea mea, viața îmi va fi o călătorie, iar fiecare clipă un răgaz. Langa tine simt că nu sunt parte a lumii, ci lumea-ntreagă e a mea. Și m-am hotărât să iau cu mine pentru totdeauna acest sentiment. Trăiesc călătoria vieții mele, care nu aș vrea să se termine niciodată. Iată că, odată cu lăsarea serii, marea mea este de o liniște asurzitoare. Dar ce rost ar mai avea cuvintele, când eu m-am îndrăgostit de tihna mării? Și ce rost ar mai avea finalul, dacă eu m-am îndrăgostit de nemărginirea ei?

    Apreciat de 1 persoană

  28. Pe la 14 ani priveam sub privirile ocrotitoare ale tatălui, Sena, șerpuind de-a lungul capitalei modei, a luminilor sau a excelenței, asa cum ar numi unii Parisul. Gândeam că Dumnezeu răsplătește fiecare oraș frumos cu un fluviu al său, grandios nu numai prin lungime, peste care fiecare pod ce se ridică, fiecare croazieră purtată sub reflexele caleidoscopice, așa cum erau cele ale Turnului Eiffel, lasă amintiri veșnice în inima oricărui turist. Albul-etalon mi s-a întipărit în minte de către piscurile lui Mont Blanc, când am înțeles cu adevărat ce înseamnă ,,aer curat, de munte”. Târziu, când am mai prins curaj, mi-am imprimat pelerina de ploaie cu picături din fiordurile norvegiene, iar zilele toride de august le-am stins cu bere pragheză, alături de prieteni, pentru că serile erau pentru rătăcire…la propriu, dar și la figurat. „Orașul de aur” nu e numai un tărâm medieval, ci și unul de poveste! Cele patru camere ale inimii mele le-am divizat cu grijă în cămăruțe mai mici, în fiecare din ele găsindu-și loc cu ușurință câte o amintire din excursii..cu prieteni ori familie. Una e deosebită, însă. Cred că nu te poți numi cu adevărat pasionat de turism, dacă nu te aventurezi singur măcar o dată. Cum „toate drumurile duc la Roma”, nici al meu nu s-a încăpățânat să o ia în altă parte. Călătoriile solitare au ceva unic, iar dacă alegi Roma pentru o astfel de experiență, vei înțelege de ce „bătăturile” călătorului nu vei vrea să le vindeci niciodată. Încă din avion știam că va fi o excursie de neuitat – dacă prinzi loc la geam, ești norocos, dar dacă îți e repartizat loc la geam și mare parte din zbor privești peticele albastre ale Mării Adriatice, atunci te poți declara și un om fericit. Cred că ar trebui să se inventeze și culoarea asta – Albastru adriatic. Am descoperit Roma la început de vară când temperaturile sunt încă prietenoase. Pentru cei care nu tolerează așa bine căldura, vestea bună e că la fiecare pas există o gelaterie. Pe primul loc, în topul meu personal stă cea de lângă Pantheon unde am avut de ales între… 150 sortimente de înghețată! Dacă la capitolul desert am fost cumpătată, nu același succes l-am avut și cu mâncarea. Știți deja că odată ajuns în Roma, nu trebuie să ratezi pizza, lasagna, bruschettele și nici pastele pentru care italieni sunt cunoscuți. Da, m-am îndrăgostit de capitala Italiei. M-am îndrăgostit fiindcă la fiecare pas găsești un colțișor de istorie. Colosseum-ul a fost pentru mine un vis împlinit, iar încărcătura de emoție pe care am simțit-o vizitând această impresionantă construcție este de nedescris (mai impresionantă a fost și coada de la intrare – hehe). Când nimeni nu așteaptă nimic de la tine, poți să rătăcești non-stop sau poți să te așezi și să privești nelimitat în jur. Îmi amintesc unul dintre momentele mele de răgaz, pe o băncuță lângă Columna lui Traian. Eram doar eu cu gândurile mele…și o întreagă etapă din istoria romană. La o aruncătură de băț de columnă am putut vizita Il Vittoriano, un alt monument de-a dreptul impunător, semn că încă din trecut oamenii s-au luat la întrecere în creație.Vizita la Vatican, pentru care mi-am rezervat o întreagă zi, mi-a umplut sufletul de pace și bucurie. Tot ce pot să spun este că dacă veți avea șansa să ajungeți aici, veți rămâne fascinați. Roma e locul unde, fie că ții ochii deschiși, fie că îi închizi, ai toate șansele să rezonezi cu nuanțele acestui oraș antic.

    Apreciat de 1 persoană

  29. V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni preferă să călătorească mai mult iarna decât vara? Ei bine, eu de exemplu sunt unul dintre ei și ador să plec la sfârșitul lui decembrie, chiar după Crăciun, sărbătoare care este mereu a familiei. De ce după Crăciun? Păi atunci este ceva special…este bucuria generată de spiritul Crăciunului, este perioada în care numărăm zecile de ore rămase până la sfârșitul anului, suntem nerăbdători să începem noi etape și repede, repede ne suim în avion. Cu dreptul întoteauna pentru ca vacanța să fie una de excepție  Cum a fost și cea petrecută în Viena la sfârșitul lui 2009. De data asta trebuie să recunosc că nu m-am suit în avion, ci în autocar, doritoare fiind să văd cât mai mult posibil, ceea ce am și reușit.
    Am avut parte de un drum lin, cu vreme rece, dar prietenoasă. Ca și partenerii de drum. Mai erau puține zile, mai puține decât degetele de la o mână, și ne despărțeam de un an bun, cu dorințe împlinite și zâmbete și mă gândeam pe durata drumului că nu doream decât aceleași binecuvântări în noul an. Scufundată în monologul meu interior și simțindu-mi inima tresărind de bucurie la fiecare loc frumos pe care-l vedeam pe parcursul drumului, nici nu am realizat cum a trecut timpul și am și ajuns în Viena.
    Am fost “întâmpinată” de un frig considerabil la coborârea din autocarul modern și încălzit. “Cam minus 10 grade” am estimat eu la prima gură serioasă de aer tras serios în piept. “Dar ce aer!” îmi spun mustăcind ștrengărește în gulerul puloverului moale…După ce am trecut rapid prin formalitățile de check-in la hotel și m-am eliberat de bagaj, am ieșit să respir și mai profund aerul “mai vorbitor de limba germană decât mă așteptam”, am adăugat în sinea mea.
    Cam cinci minute ne-a luat să ajungem în centru. Stephansdom-ul (catedrala) se ridica impunătoare și luminată, fiind deja o oră târzie într-o după-amiază de iarnă. Acorduri ale cântecelor minunate de Crăciun mai răsunau încă din biserică, amestecate cu ploaia de râsete a trecătorilor, uimiți de spectacolele artiștilor stradali, care se bucurau de aplauzele puhoiului de lume care îi urmărea. Am căutat un local drăguț unde să servim cina și să ne bucurăm și de o porție de Sachertorte, căci era penultima zi a anului și erau atât de multe de sărbătorit deja…peste câteva ore era ajunul Anului Nou. Și ziua mea…
    Ne-am trezit a doua zi. Nu extrem de devreme. Soarele ultimei zile din an strălucea prietenos prin fereastra camerei de hotel. După rutina dimineții am coborât la micul dejun, căci nu poți să sari peste așa răsfăț pe care îl întâlnești în țările vorbitoare de limbă germană. Am savurat pe îndelete delicatesele, asezonate și de urările de La mulți ani care îmi inundau deja telefonul.
    Și am pornit la drum. Am colindat străzile, muzeele (nu a scăpat evident nici cel Swarowski), am admirat oamenii fericiți și ne-am amestecat printre ei. Din când în când mai aruncam și o privire către ceas căci nu doream să mă prindă Noul An în întârziere, având în vedere că mai aveam obiective de bifat.
    Treptat s-a lăsat seara și a început feeria luminilor. “De nedescris…unul dintre cele mai frumoase cadouri de ziua mea” am comentat către el. “Este doar începutul” mi-a răspuns zâmbind, de parcă ar fi fost complice la ce avea să urmeze și nu doar un simplu turist, ca și mine. La tot pasul, erau montate gherete cu bunătăți: cârnăciorii tradiționali (cei mai buni din lume după părerea noastră) sfârâiau organizat pe plitele încinse, alături de alte fleici de carne. Alături o gheretă cu tot felul de băuturi te invita să servești din ele pe îndelete. Preferat era de departe punch-ul cald din fructe. Mai jos, un stand plin cu bunătăți tăvălite în ciocolată și alte creme apetisante. Și mai jos era standul cu artificii, urmat de cel cu articole de îmbrăcăminte de sezon… mănuși, căciuli și fulare în culori vii și modele interesante ne făceau cu ochiul. Și peste tot unde vedeai cu ochii standuri cu tot felul de obiecte mai mari sau mai mici, din plastic sau pluș, pe care lumea se îngrămădea să le cumpere. Pe unele le-am asociat cu mărțișoarele noastre, așa erau de mici. Mă duc mai aproape de un stand și-l întreb pe vânzător ce îmi recomandă. Îmi spune că cel mai bine se vinde coșarul și porcușorul roz, căci ele aduc noroc. Lângă noi un alt cuplu au cumpărat coșari, și i-au oferit unul altuia, s-au îmbrășișat și și-au urat un an bun. Am făcut și noi la fel, noi achiziționând și doi porcușori roz de pluș, pentru și mai mult noroc, căci fiecare știe de ce are nevoie, am gumit noi.
    Încântați de noii participanți la drumeție proaspăt cumpărați, și prinși în vacarmul de lume, unde toată lumea întâlnea pe toată lumea îmbrățișându-se și râzând cu poftă, mare ne-a fost mirarea când din marea de lume se aud tobe și o altfel de muzică. Nici nu facem bine câțiva pași, că în fața noastră și apare fanfara, în ropotele de aplauze, blitzuri și urale ale mulțimii vesele. Ne-am dat puțin deoparte pentru a nu le sta în cale și i-am aplaudat cu patos minute în șir. Veți întreba acum: “Păi și gerul? Nu era frig?” Care ger? Cine mai avea timp să-l bage în seamă când simțeai că toată lumea sărbătorește cu tine ziua ta de naștere?!
    La ora 21 am ajuns în Prater, parcul de distracții vienez renumit. Aceeași atmosferă extraordinară! Ba mai mult, toate mașinăriile erau pornite, luminate și îmbrăcate în straie de sărbătoare, aștepându-și oaspeții fericiți și cu chef de distracție. Am petrecut două ore acolo, încântați de jocurile clownilor, de muzica de petrecere și de restul bunătăților culinare.
    Aproape de ora 23 am plecat spre Primărie căci acolo avea loc petrecerea în aer liber în cinstea Noului An…implicit și în cinstea mea…doar eram ambii implicați în această acțiune 😉 Puhoaie de oameni mergeau spre același loc, zâmbind și cântând, dansând pe străzi. Ajunși acolo, la poalele clădirii impunătoare, construită în stil neogotic, se întindea târgul de Crăciun, cu tot ce-ți poftea inima. Un concert în aer liber era în desfășurare și toată lumea era într-o agitație permanentă, toți aprovizionându-se cu mini-șampanii și mini-pahare de șampanie de plastic, căci mai erau câteva minute până la trecerea în Noul An. La scurt timp concertul a luat sfârșit și a început numărătoarea inversă…Am început și noi în cor cu ceilalți…zehn…neun…acht…sieben…sechs…fünf…vier…drei…zwei…eins…Zeci de artificii au început să șuiere pe lângă noi minute în șir! Dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată…minute în șir încât nici nu ne-am dat seama că trecuseră deja 15 minute din Noul An! Ușor spectacolul lor s-a stins, iar formația care susținea concertul a revenit pe scenă, ne-a urat un 2010 de excepție, interpretând apoi instrumental valsul tradițional “Valurile Dunării”. În acel moment, majoritatea oamenilor prezenți, înfofoliți în haine de iarnă, cu pahare de șampanie în mână, au început să danseze vals și să fredoneze râzând. Bineînțeles că nu am putut sta prea mult deoparte și ne-am alăturat mulțimii.
    Am plecat spre hotel târziu în noapte…valsând…ca și ceilalți petrecăreți de pe străzi și trotuare. Au urmat zile minunate, cu soare (deși de multe ori avea și ceva dințișori, nu ne-au deranjat), excursii în Viena și în afara ei, vals, delicii vieneze și mereu Dunărea aproape, făcându-ne mereu să ne amintim că la un moment dat aveam să-i urmăm înapoi cursul spre Marea Neagră…

    Apreciat de 1 persoană

  30. Am momente în care am senzația că în goana asta nebună în a bifa cât mai multe țări, destinații și obiective turistice, oamenii uită complet să se mai bucure de lucrurile mărunte din călătorii și să descopere cu o curiozitate de copil locurile noi prin care pășesc. Mă bucur însă când văd că nu toți s-au lăsat prinși de mirajul că „văd” lumea doar prin niște cifre goale, doar prin niște bife pe o listă. Îmi doresc și eu să văd cât mai mult din lumea asta mare și fascinantă, dar savurând fiecare călătorie, fiecare lucru mărunt, fiecare moment special, fiecare experiență nouă. Tocmai de aceea mi s-a părut întotdeauna greu, chiar imposibil, să aleg un singur moment sau o singură călătorie drept cea mai frumoasă, aș simți că le „trădez” pe celelalte, toate acele locuri sau momente care mi-au adus bucurie…

    Îmi va rămâne însă bine întipărită în memorie prima mea călătorie cu avionul, în care urma să plec după o noapte nedormită în care m-am simțit foarte rău, suficient de rău încât mulți în locul meu poate ar fi renunțat să mai plece, dar acel zbor s-a dovedit a-mi servi drept medicament. De cum a decolat avionul am uitat de tot, trăiam fiecare senzație și admiram priveliștea cu ochi de copil, deși aveam deja 22 ani. Nu m-am mai simțit deloc rău, nu mi-a păsat nici că mi-am spart o măsea în timp ce luam o mică gustare pe drumul de la aeroport spre oraș, eram prea fericită că sunt acolo și că vremea e frumoasă, ca să-mi mai pese de altceva. Nu era prima mea ieșire din țară, pasiunea pentru călătorii începuse de câțiva ani, dar acel prim zbor care mă ducea către Roma și zilele ce au urmat, au fost cele care m-au făcut să înțeleg de ce vreau de fapt să călătoresc cât mai mult – pentru sentimentul de libertate și din dorința de a înțelege mai multe despre lume, dar și mai multe despre mine. De oraș m-am îndrăgostit din nenumărate motive – priveliștile văzute de la înălțime, piețele animate, fântânile artizanale superbe, pescărușii care plonjau deasupra capetelor noastre, pomii înfloriți și wisteria care înfrumuseța multe garduri, dar mai ales pentru că a fost prima oară când m-am simțit copleșită de istoria locurilor și m-a făcut să privesc viața, precum și călătoriile, mai puțin superficial.

    Nu știu dacă a fost călătoria mea preferată, dar a fost cea care mi-a deschis apetitul pentru cunoașterea trecutului și totodată savurarea prezentului.

    Apreciat de 1 persoană

  31. Cat de frumoasa si emotionanta este amintirea primei calatorii la mare. Toti cei care iubim marea retraim emotii de fiecare data cand o vedem indiferemt de anotimp. Foarte frumos ce ne-ai scris aici!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: