Generația care vede tot…mai puțin bucuria din lucrurile simple

20180211_170930.png

         Vedem exact câte like-uri primim la poza nouă pe care am postat-o pe Facebook, Insta, Twitter…știm cine a vizualizat Instastory-ul, cine urmăreșe ,,My day”. Știm exact cum trebuie să arate poza pe care o postăm, ce efecte trebuie să aibă, puțin edit. Vedem când celălalt a citit. Ne bucurăm instant când vedem că scrie, ne tot învârtim pe lângă Messenger ,,De ce a dat seen?”.

       Vedem că nu ne răspunde la mesaj, o oră, două…ne doare că nu ne scrie dimineața, seara, la culcare, în timpul nopții. Ne aruncăm un ochi în telefonul celuilalt. Ajungem imediat unde ne dorim, știm autobuzul, Google Maps, depăsim viteza legală cu mult pentru că Waze ne arată că nu sunt radare, păcat că nu arată și momentul în care viața te poate taxa pentru zecile de km/h în plus. Vedem 3d, 4d, filmăm 4k, mai mult filmăm momentele fericite decât să le trăim.

       Mi-era dor să călătoresc cu trenul. Îmi fusese dor și de ai mei. Puțină oboseală, ceva zăpadă căreia îi duceam dorul, mulți oameni cu nasul în telefoane în tren, o carte bună, da cam tristă, cu final încurajator, ingredientele articolului meu.

        Poate o să râdeți, dar ai mei sunt niște oameni de la țară, simpli, o simplitate pe care o ador, o simplitate care a conturat multe dintre principiile mele.  Viața lor toată e acolo în jurul satului ce mi-a fost leagănul copilăriei. Acasă tehnologia a stat departe. Doar tv-ul ce a fost de la început. Și video…că tot am postat aseară cum ne uitam  împreună la ,,Pisicile aristocrate”. Mai am și acum caseta video. În timp ce eu și sora mea ne-am îndepărtat a apăut telefonul mobil. Mai întâi unul, apoi au avut nevoie amândoi. Tot ce au vrut să învețe a fost să sune și să răspundă. Timpul liber, pentru ei a însemnat de cele mai multe ori odihnă…știm mulți ce înseamnă viața la țară (unii am uitat, alții nu au avut niciodată minunata șansă de a vedea ce înseamnă asta). Alteori, erau plimbări, până la podul peste Neajlov, la poalele Mănăstirii Comana ori pe câmp, să își vadă anii de muncă, vița de vie, cu toți cățeii, pe rând…Bubu, Codiță, Beethoven, Loki. Azi i-am învățat să scrie mesaje. Și nu vă gândiți că nu sunt capabili intelectual…sunt foarte capabili. Un exemplu și la capitolul ăsta pentru mine. Dar nu au vrut să implice tehnologia atât de mult. Dacă i-aș fi ascultat și eu mai mult, nu aveam probleme cu spatele acum. Au prins imediat și își scriau mesaje unul altuia.

    Mama: ,,Sa inveti si tu sa scrii mesaje! Ok?”

     Tata: ,,O sa invat! Ok?”

      Râdeau atât de tare și se distrau încât zău că îmi venea să râd și să plâng. Ei au văzut atâtea, au trăit, au trecut peste. Relația lor a rezistat zeci de ani, fără mesaje trimise, fără apeluri verificate, fără check-in. Și totuși în râsul lor de azi era ceva aparte, ceva natural.

       Ceva pe care l-am mai văzut atât de rar la noi, supergenerația care știe tot, vede tot…mai puțin bucuria din lucrurile simple.

Anunțuri

Un gând despre „Generația care vede tot…mai puțin bucuria din lucrurile simple

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: