Nu mai știm să iubim?

27710635_1713754885354880_2051856344_o

           Am închis ochii bucurându-mă de răsfăț. I-am zis că aș sta ore întregi așa, plătind pe cineva să se joace în părul meu. Ea râde și mă întreabă dacă iubitul meu face asta. I-am zis că da, din când în când, dar nu cât aș vrea eu. Am râs și am continuat ,,e singurul lucru pe care aș putea să i-l <reproșez>”. Deschid ochii, o văd zâmbind și vine întrebarea ,,În rest e perfect?”. Nu am simțit nevoia să stau pe gânduri  pentru acel ,,DA”  și am închis iar ochii încercând să-mi calmez emoțiile. Nu l-am văzut de vreo 9 zile și nu i-am auzit vocea de 4, dar parcă au trecut ani și mă simt ca la prima întâlnire. Zâmbesc cu gura până la urechi când văd mesajul de la el ,,Am emoții”…<ah, deci nu sunt singura>. Mi s-a părut a fi o pauză destul de lungă, dar ea a continuat ,,Nu am mai auzit de mult un răspuns ca ăsta.”

          Mă întreb dacă nu cumva nu mai știm să iubim. Fără să apese, fără să ne subliniem nefericirea de fiecare dată când avem ocazia, fără reproșuri, fără monumente ridicate în cinstea sacrificiilor noastre. Să iubim nonconformist și totuși cu acel tradițional ,,jumătate tu, jumătate eu”. Să luptăm amândoi, sa iubim amândoi, să privim amândoi în aceeași direcție. Să nu simtă niciunul că ar face vreun sacrificiu…pentru că totuși, aproape întotdeauna, amândoi fac. Să iubim cu încredere și cu zâmbetul pe buze. Să iubim plini de energie și să iubim la fel și când suntem obosiți. Să iubim prezentul, fără a sta agățați de cum eram la început…să ne iubim ca într-un început, ca și cum ne-am teme ca mâine să nu fie sfârșit. Să iubim și când timpul aleargă și să nu uităm să mai punem pauze din când în când doar pentru noi. Să iubim fără să ne îndepărtăm, fără să căutăm fericirea în alte îmbrățișări ascunse, fără să crezi măcar în existența altor brațe mai potrivite decât cele ale omului pe care îl iubești. Să iubim matur și copilărește, cu mesaje surpriză care să o facă să zâmbească…sau telefoane care să îl facă să alerge spre casă pentru că acolo ești tu. Să combinăm respectul, înțelegerea și simțul umorului cu tot ceea ce ne leagă și să facem din asta cea mai puternică legătură. Doar noi doi…sau cu niște minuni mici care s-au născut din iubirea noastră, să iubim fără să țipăm, să trântim. Și dacă din când în când oboseala își va spune cuvântul, făcându-ne să greșim, să iubim așa fel încât să iertăm. Să iubim alungând monotonia, să iubim încât nici dacă am sta unul lângă celălalt să nu ne plictisim. Să iubim comunicarea noastră, pentru că dincolo de iubire, ea va rezolva problemele care apar.

            Eu cred că iubirea asta e cea care ține oamenii fericiți, împreună, scriind cele mai lungi și frumoase povești. Fluturii în stomac obosesc și ei, nopțile nebune se tranformă la un moment dat în nopți albe din cauza grijilor, copilul are febră, luna asta banii nu ajung. Nu există nicio relație doar cu lapte și miere…doar că voi aveți puterea să alegeți un vin bun, să ciocniți un pahar cu zâmbetul pe buze, în cinstea tuturor lucrurilor peste care veți trece, în cistea tuturor lucrurilor care vă leagă.

         Chiar cred că mai știm să iubim așa. Poate doar trebuie să ne reamintim…nu tu, nici el…ci voi amândoi, împreună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: