Pssst, hei tu…

03_Special_img_00.jpg

      A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Asta pentru că momentan activitatea mea oficială se desfășoară în ture. Săptămâna nu mai începe neapărat cu ziua de luni, nu se termină cu weekend, nu are marți, miercuri, joi…are fie tură de zi, fie tură de noapte, dacă nu e niciuna dintre cele două atunci e zi de somn sau timp de recuperat alături de cei dragi. Astăzi nu o să scriu metafore, nici zâmbete, astăzi o să scriu un sfat. Pentru că și mie mi-l dădeau ai mei, dar la vremea aia nu înțelegeam și cum nu aveau nicio dovadă referitoare la ceea ce îmi cereau, nu i-am ascultat.

       Astăzi e despre tine, despre noi, cei dependenți de stat în poziția ghiocelului, capul plecat și nasul în telefon.

        De câțiva ani scriu. Nu pe blog, aici am un an și ceva. Scriu mesaje, scriu diverse pe Google, stau pe Facebook, stau pe net, stau cu ochii în telefon. Aici fac o paranteză ( să știți că omul potrivit te face să ridici ochii din telefon pentru că devii dependent de parfumul, zâmbetul, privirea lui și atunci înveți cel mai bine să vezi lumea mai frumos). Ai mei spuneau tot timpul ,,Toată ziua țaca-țaca, clica-clica, îți merg degetele alea pe telefon de amețești când te uiți la ele.” Cred că pentru generația mea și cele care vin din urmă, a ajuns la un moment dat un sport scrisul mesajelor fără să te uiți la tastatură. Pe lângă asta, mai intervine și comoditatea, acea stare de leneveală perfectă, în care stai cu laptopul în brațe, tu întins în pat, eventual cu capul aplecat în față ca să poți vedea mai bine poza căreia îi dai like.

          Rectitudine coloană cervicală…și eu am zis că sună frumos, dar nu e. E una dintre malformațiile mileniului trei, din cauza căreia foarte mulți tineri suferă, de cele mai multe ori fără să știe. Cauza? În principal un anumit sport de performanță…adică statul pe telefon ore întregi, ,,texting-ul”, capul aplecat, ochii în ecran. Toate duc în timp la dispariția curburii coloanei cervicale, la îndreptarea acesteia, la dureri de spate, de cap și alte ,,minunății”. Nici eu nu credeam. Până într-o zi când, niște dureri de spate, amețeli rare, câteva dureri de cap, faptul că sufăr de ,,panicozitate” și medicul neurolog, m-au băgat în nenorocirea aia de aparat pentru un RMN. Nenorocire după ce am zis pe ,,sistem manelist” că nici dușmanilor mei cei mai mari nu le doresc asta, dacă vrea cineva să mă persecute să mă bage în aparatul ăla și mai degrabă aș accepta sunetul unei lupte din Vikings decât bocăniturile din acel minunat tub. Cinșpemilioane de cârcei, trei înjurături, muzica de la radio pusă la căști pe care nu o auzeam iar când am început să înțeleg câte ceva erau chiar știri despre politicieni așa că am preferat ciocanele care se spărgeau în timpanele mele. Nu vă faceți griji dacă aveți nevoie de el, după o să vă amuzați copios cu prietenii. Coloana mea e cam necurbată.  M-am apucat de exerciții dar mai ales m-am apucat de privit lumea mai mult, oamenii mai mult, telefonul mult mai puțin și scris articole de pe laptop dintr-o poziție corespunzătoare.

          Concluzia? Pssst, hei tu…hai să mai lăsăm naiba telefoanele, sunt locuri de privit, oameni de iubit și curburi de păstrat!!!

p.s: dacă tot îl mai folosești când și când, ridică-l la nivelul ochilor…cu alte cuvinte, ai dreptul atunci să fii cu nasul pe sus.

      Zâmbete și sănătate!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: