Zâmbetul de la peronul 24

01-This-couple-from-Sweden-came-to-Prague-to-get-married-at-an-abandoned-train-station

         Se terminase de ceva timp dansul fulgilor de nea. Simțeam cum îmi îngheață obrajii și genele păreau din ce în ce mai greoaie cu toate acele picături care înghețaseră. Ceasul vechi din gară încă mai avea o clipă de întârziere când ajungea la 9:20. Așa mult timp m-am plimbat de la un peron la altul încercând să găsesc iar trenul de septembrie, încât secundarul lui îmi devenise muzicuță. M-am așezat la peronul 24. Nu era nimeni și nimic nu arăta că pe acolo ar trece vreun tren curând.

         – Pot să aștept lângă tine?

Nu l-am văzut când s-a așezat, dar zâmbetul și parfumul lui spuneau povestea unui bilet de călătorie.

        -Poți, dar nu cred că așteptăm același tren. Și-aici nu vine niciunul…de sub zăpadă se văd doar boscheți.

        -Dar primăvăra, aici ele înfloresc parcă special pentru fata care le privește. Am văzut-o mereu, ca o crăiasă a fiecărui anotimp, privind tristă spre prietenul tău, vechiul ceas. De fiecare dată bea ceai. Și pare că nici nu știe că ea dă frumusețe oboselii, tristeții, iernii, florilor, zilelor însorite, culorilor de toamnă, lumii…(mele…continuă șoptind).

          -Cred c-am mai fost pe-aici, dar n-am văzut-o niciodată pe fata de care îmi vorbești. Oricum, să-i spui că e doar prietenul meu, nu-l împart cu nimeni. Și-am râs, tresărind că încă mai știam cum să fac asta…credeam c-am uitat.

         -De ce-l aștepți?

        -Că nu înțeleg cum am coborât din el. Eram acolo, indiferent de vreme, indiferent de oră. Și dintr-o dată eram în mijlocul unui câmp, nici urmă de tren. Un domn cu parfum de iasomie  m-a adus în gară, spunând că dacă am pierdut un tren, aici găsesc altul. La cât de supărată eram, am uitat și să-i mulțumesc când am plecat în grabă de lângă el.

        Mi-a zâmbit cald, ceasul de la peronul 24 arăta ora opt.

         -Prietenul tău mi-a șoptit că e fix…fix ora pentru o cafea. Dacă tot nu crezi că vine niciun tren, nu ai nimic de pierdut dacă petreci cu mine o dimineață.

          Am ajuns într-un local călduros. A comandat o cafea și un ceai…cum de-a știut?… Când mi-a tras scaunul să mă așez am simțit un parfum de iasomie. Am înțeles de ce îmi părea cunoscut zâmbetul lui.

       -N-am apucat să-ți mulțumesc pentru atunci.

       -Avem timp în dimineața asta.

       De atunci, îi mulțumesc în secret in fiecare dimineață, pentru că încă e lângă mine. Și pentru că am înțeles:

      Adevărata fericire nu are stație…te urci din mers. ♡

 

…despre ziua în care ne-am descoperit.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: