Fericirea mea are gust de cafea

cafea-acasa

            Era luni și tot urmăream nerăbdătoare ceasul. Monotonia fiecarei zile până la 15:30 cred că mă face să mă simt obosită, lipsită de energie și uneori fără chef de viață.  De cele mai multe ori, evadarea pe care o iubesc, care îmi schimbă ziua, e o simplă cafea la birou. Îmi redă energia de care am nevoie și totuși pentru o clipă, oprește prezentul și îmi aduce unele dintre cele mai frumoase amintiri din trecut. Pare a fi o mașină a timpului, iar când închid ochii, sunt din nou copil, pe genunchii tatălui meu care zâmbește în timp ce își macină cafeaua la mașina veche. Eram fascinată cum din cafea boabe obținea praful acela magic care le aducea zâmbete dimineața. Mă privea zâmbind și mă întreba:

,,Ce vrei să faci când o să fii mare?”

 Obrajii deveneau roșii, îmi sclipeau ochii și răspundeam mândră:

,,Vreau să beau cafea!”

           Zâmbesc, că pentru mine cafeaua e magie, așa cum a fost dintotdeauna. Mi-a distras atenția ecranul telefonului.

,, E 11:00, deci mă gândesc că ești în pauză. Voiam să te întreb dacă nu ai vrea să ieși cu mine la o cafea sâmbătă…în Florența. Am vorbit deja la firmă, vineri ai liber. Pentru că Brazilia e  departe, o putem avea cu noi sub formă de cafea, cât timp îndeplinim alt vis.”

cafea

        Mă uit la pachetul de cafea, mă uit la telefon și iar la pachetul de cafea de pe birou. ,,Voi doi…iar ați complotat să îmi faceți zilele mai frumoase. Nu-i nimic. O să iau cu mine câteva monodoze de cafea. Să nu credeți că vă uit, tocmai când merg în țara celor v-au adus în viața mea” 

cafea firenze

       Zilele au alergat, cu zâmbet, bagaje, lista cu locuri în care trebuia să ajungem. Mi s-a părut că am clipit de câteva ori și am inspirat adânc lăsând mirosul de cafea să ajungă  în fiecare colțișor de suflet. Când am deschis ochii, aveam în fața mea  ”Universul perfect al omenirii” așa cum a numit D.H. Lawrence Florența. Mai important de atât, lângă mine, era omul care m-a ajutat să îndeplinesc multe visuri și care îmi dă încredere în fiecare zi să îmi conturez altele. Înțeleg mai bine ce am citit cândva

             ”Ingredientul secret al unei cafele e persoana cu care o bei…”

       20170314_172837.jpg Ne-am purtat pașii, ținându-ne de mână descoperind locuri noi, și descoperindu-ne și mai bine pe noi. Plecând de la Domul Santa Maria Del Fiore,  la Galeriile Uffizi, am traversat Ponte Vecchio și urcând prin Grădina Trandafirilor, am ajuns în Piazza Michelangelo. Acolo, timpul se oprește în loc. De sus poți vedea întreg orașul, cu acele clădiri care par să spună câte o poveste, cu străzile mici și farmecul aparte. Ne-am așezat pe scările mari, încercând să imprimăm în suflet acea imagine perfectă…a noastră, acolo. Îi iubeam zâmbetul și mi-a plăcut sclipirea din ochii lui când am scos termosul. Doar nu degeaba luasem de acasă monodozele de cafea. Trebuia să respectăm ceea ce fusese spus în invitație. Cafeaua noastră preferată, într-un loc minunat. Am rămas fără aer când am văzut că se așează în genunchi în fața mea. M-am așezat imediat lângă el.

             ,,Iubesc visurile tale și felul în care te bucuri când ți le împlinești. Iubesc chiar și că ai venit cu termosul pregătit. Iubesc dăruirea ta când încerci să convingi oamenii să-și urmeze visurile și să își asculte inima. Așa că asta o să fac și eu…tocmai de aceea te întreb dacă vrei să fii femeia alături de care să mă trezesc, să îmi îndeplinesc visurile și să îmi beau cafeaua, pentru tot restul vieții.”

               Râdeam, plângeam de bucurie, trăiam cel mai frumos moment.

De atunci, cafeaua nu mai este doar amintirea copilăriei, o simplă evadare, ci are gustul împlinirii. De fapt…fericirea mea are gust de cafea

23805684_1640328689364167_1206096242_n

Articol scris pentru concursul SuperBlog 2017.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: