Muzica naște visuri care pot fi împlinite cu puțin ajutor

           Sunt somnoroasă. Noroc că soarele nu e morocănos în dimineața asta și îmi iau de la el energia de care am nevoie într-o zi de luni. Miroase a cafea, deci iar a profitat că a plecat la serviciu cu puțin timp înainte să mă trezesc…îmi iau eu revanșa. În bucătărie, pe lângă cana cu licoarea magică dătătoare de energie, găsesc un bilețel ,,O zi frumoasă! Hurts-Nothing will be bigger than us”. De ceva timp avem un obicei nou, în fiecare dimineață ascultăm o melodie care să schimbe ziua. Mai exact, facem asta de când a trebuit să îi descriu unui prieten un sistem audio și câteva zile mai târziu aveam și noi unul la fel în casă. Încarc melodia, îi dau play și savurez puținul timp liber rămas până va trebui să termin fotosinteza și să fac față provocărilor zilei. Iubesc diminețile în care casa e plină de muzică. Sunt fericită, gata să fac alți oameni fericiți. Cobor scările fredonând melodia preferată.

          ” Un elefant, se legăna, pe o pânză de păiaaaanjen ”

      Nu, nu asta e melodia mea preferată. Anastasia, fetița vecinilor o fredona în timp ce mama ei se oprise să verifice poșta. Le salut și zâmbesc la gândul că viețile oamenilor de orice vârstă sunt pline de muzică. De fapt, fiecărei zile din viața noastră îi putem dedica o melodie. Uneori în muzică de găsim liniștea, alteori energia de care avem nevoie. Iar eu simt că astăzi muzica mă va ajuta.

 

555555_Hy22jj-X_B1SvSalfx.jpg

     Bună ziua! Numele meu este Lina Ics, reprezentant vânzări  produse Magazinultau.ro  și vreau să discutăm despre muzică. V-aș fi cântat dar nu vreau să vă pierd atenția așa că doar o să vă vorbesc. Muzica este magia de care are lumea are nevoie. E cea care schimbă zile, reînvie amintiri, aduce mai aproape oameni. Începând cu 1996, din această lume magică a sunetului face parte și compania EDIFIER , ajunsă în prezent o organizație internațională importantă, care încearcă să furnizeze clienților  soluții audio premium de cea mai bună calitate și să ofere  experiențe audio deosebite. Pasiunea lor pentru sunet, design și calitate i-au determinat să își realizeze în totalitate produsele,  astfel că au propriul departament de cercetare și dezvoltare. Tocmai de aceea, astăzi discutăm despre produsul cu care EDIFIER intră în domeniul producției muzicale.

        Dacă sunteți în căutarea unui sistem conceput pentru înregistrarea și mixarea pieselor de acasă, soluția este una profi…sistemul audio S2000Pro.  

    s2000pro_1_rJIvCTezx  Vă garantăm că este vorba despre tehnologie de ultimă generație care va asigura o performanță completă. Difuzoarele, puterea de 130 watt, bass-ul de 5.5”, diafragma din aluminiu și setul de înalte de ultimă tehnologie, sunt garanția unei experiențe acustice excelente. Boxele au multiple conexiuni, incluzând următoarele intrări: optic, coaxial, aux, balance și Bluetooth.

 

 1_H1pKKgmX_BkC6rplMeFoarte apreciat de către cei care au mai ales sistemul audio S2000Pro a fost și design-ul acestuia. Îmbinarea stilului clasic cu progresele moderne, eleganța panoului lateral realizat  complet din lemn, reprezintă materializarea dorințelor iubitorilor de muzică sau sunete de calitate. Aproape că deja vă vine să cântați, așa-i? De fapt, să vă spun sincer, nici nu mai contează dacă aveți voce sau nu, cât timp vă place să cântați, performanța lui acustică fiind extraordinară. Dacă aveți o trupă de cover-uri, prieteni cu o trupă de cover-uri, sau sunteți chiar voi viitoarea voce deosebită a muzicii, sistemul audio S2000Pro este cadoul perfect. Puteți avea acasă propriul dumneavoastră studiou muzical . Este destinat să confere  aspectul luxos  de care aveți nevoie pentru și mai multă inspirație. Tot ce mai trebuie este să vă pregătiți să sărbătoriți faptul că veți da primele autografe.

       Dacă  vă place să cântați și vreți mai mult decât dușul ca microfon și porumbeii vecini ca sistem de înregistrare, sau poate că atunci când faceți curățenie, melodiile fredonate cu aspiratorul în brațe trebuie păstrate, aveți voce și tot ce aveți mai lipsește este  un imbold sau doriți să vă bucurați de un sistem audio care să îi facă pe cei dragi să ceară autografe, atunci știți de ce aveți nevoie.  Sistemul audio S2000Pro poate fi cadoul perfect pentru iubitorii de muzică, pentru prieteni,  pentru voi și chiar pentru casa voastră pe care să o transformați într-o scenă de concerte sau o sală de cinema.

            Muzica naște visuri, Sistemul audio S2000Pro vă ajută să le împliniți!

             Reflectoarele nu-mi dădeau voie să văd decât fețele oamenilor din primele rânduri. Aud primele aplauze, apoi toată sala devine muzica acelor bătăi din palme. Mă bucur că m-au ales pe mine să prezint acest produs.

           Câteva ore mai târziu, la petrecerea de după, reprezentantul Edifier a venit să-mi mulțumească pentru prezentare. A spus că despre asta e rolul principal al muzicii, să aducă zâmbetul pe buze. Sistemele audio avute la acea conferință fuseseră vândute în procent de 100%.

         Am plecat spre casă fericită. Când am ajuns la ușă fredonam melodia preferată.

                    Un elefant, se legăna, pe o pânză de păiaaaanjen

    O auzeam pe Anastasia cântând melodia ei preferată. Chiar are voce. Cred că la sfârșitul săptămânii o chem la mine pentru niște prăjituri bune și un duet…mai ales că avem și sistemul audio potrivit.

W855BT-Bluetooth

Dacă și tu iubești să cânți, să te bucuri de sunete de calitate, știu ce îți trebuie.

Cred că știi și tu.

 

Articol scris pentru concursul SuperBlog2017.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: