Florența-universul perfect al omenirii.

17309238_1387799774617061_92068551164507667_n

         Nu am zis-o eu, ci D.H. Lawrence, dar sunt perfect de acord.

         Doar ce m-am ridicat de la masa unde am servit hrana perfectă pentru suflet. Mai bine zis, doar ce m-am întors dintr-o vacanță minunată. Am vrut să nu ratez posibilitatea de a retrăi această experiență cu voi. O replică celebră spune că ,, Fericirea e reală doar atunci când e împărtășită” (Into the wild). Dacă aveți ocazia, trebuie să vizitați Florența…dacă nu aveți ocazia, creați-v-o!!!

    Prima oară am ajuns în orașul ăsta dintr-o surpriză. Facultatea mi-a acordat șansa de a ajunge în Livorno, de acolo o vizită surpriză în Florența, și deși am stat doar vreo trei ore, a fost dragoste la prima vedere și mi-am promis că o să mă întorc. Uneori chiar îți dai seama că toate punctele dezordonate ale drumului tău, te poartă exact unde trebuie să ajungi. Am scris câteva pagini minunate pentru cartea mea. După trei ani, am revenit. Cred că atunci când ne bătea la cap profa de română cu cifra magică trei din basm, avea dreptate. Acum mai bine v-aș scrie și cum puteți să ajungeți în acest univers perfect al omenirii.

17356992_1390094841054221_689875362_o.jpg Aici nu pot decât să le mulțumesc celor de la www.vacantereduse.ro  pentru oferta care a făcut posibilă împlinirea visului meu. Vă promit încă de la început că vom reveni!!! Cu doar 600 de lei de persoană, am beneficiat de zborul dus-întors București-Florența, cu toate taxele incluse (la niște ore extraordinare, încât am obținut 4 zile pline de activități) 3 nopți de cazare cu mic dejun la un hotel aflat foarte aproape și de gara Santa Maria Novella, cât și de minunatul Il Duomo dincentrul orașului. Singurele lucruri de care să fii pregătit atunci când îi alegi sunt: să achiți vacanța  cât mai repede, pentru ca ei să poată obține prețurile reduse și să facă rezervarea imediat și al doilea, zile de poveste. Am primit toate documentele la timp, au fost foarte drăguți și ne-au ajutat cu toate condițiile puse de noi. Pentru city-break, nici nu aveți nevoie de mai mult de un bagaj de mână, inclus în prețul biletului…dacă noi, fetele, ne-am descurcat, credeți-mă pe cuvânt. Îi recomand cu maaare drag, încă o dată, pe cei de la www.vacantereduse.ro.

                Am mai avut și un ajutor, o cărticică ghid din România. De acolo am aflat că transportul cel mai ieftin aeroport-gara S.M.N, era autobuzul Vola in Bus, pentru care aveai nevoie de un bilet dus-întors (10eur), pe care îl puteai folosi oricând. Dacă achiziționai biletul de la șofer plăteai 6 eur pentru o călătorie. Prin oraș am mers numai pe jos, picioarele mele s-au bucurat de mișcare și am putut să admir câte ceva la fiecare colț. Acolo toate străduțele, clădirile, magazinele, par să spună o poveste dintr-o altă lume. Dacă voiai să alegi autobuzele locale, cele de la ATAF, plăteai fie 6eur pentru un abonament de o zi, fie 1.20 eur pentru 90 de minute, dar nu pierdeai doar câteva economii, ci și câteva poze drept amintire. Pentru masă chiar am o super recomandare  https://www.thefork.it/ristorante/la-spada/51553 . Aici am servit niște preparate tradiționale și internaționale delicioase, la un preț excelent față de majoritatea localurilor din oraș. Salata de fructe pe care ți-o ofereau ca desert îți dădea prospețimea și energia de care aveai nevoie pentru a lua orașul la pas, și mai ales în cei 11 eur aveai inclus bacșișul (coperta), care rareori era sub 2.5 eur de persoană. Florența mai este și paradisul înghețatelor. Pentru zilele călduroase, cu temperaturi de 19-22 de grade, de care ne-am bucurat, a fost răcorirea perfectă.

               Am vizitat aproape tot ce se putea vizita…cred că am ratat câteva obiective ca să mai am un motiv să mă întorc. Am urcat aproape 900 de trepte pentru a ne tatua pe retină peisaje perfecte. Am savurat fiecare particică de istorie și cultură.

17264411_1386707874726251_4361557519255950059_n

   20170314_114519.jpg Noi am reușit într-o zi să vizităm și Pisa. Trenul din Florența până în centru Pisei face maxim o oră. Acolo te bucuri de o liniște care îți umple sufletul în această perioadă. Turiștii nu vin în număr foarte mare, vremea e potrivită, te poți întinde pe iarbă să îți bucuri ochii cu imaginea catedralei, a babtisterului sau a turnului înclinat. Nu o să țin secret de cât am avut nevoie vacanța asta. M-am bucurat de vizite, mâncare bună, deserturi, suveniruri și nu am depășit 130 euro. A devenit mult mai accesibil să călătorești, să vizitezi, să cunoști.

                Călătoria este singurul lucru care se poate cumpăra și care te face mai bogat.

17264624_1385605401503165_1179361100872862386_n.jpg

                 De multe ori călătoritul te lasă fără cuvinte, și după te transformă în povestitor.

Tu unde îți vei scrie povestea?

Un gând despre „Florența-universul perfect al omenirii.

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: